Eleanor Mircea - "Eram bătrână şi-am murit", Editura Aius, Craiova, 2016
Poate nu întâmplător, prima carte a lui Eleanor Mircea a fost "Proza fantastică românească sub comunism"! Poate titlul acestei cronici de carte ar fi putut fi "Fantasticul în lirica unei poete din Craiova"...
Prologul, conţinând trei texte ("Zid", "Dragoste într-un lift" şi "Aşteptare"), conţine construcţii precum: "degetele mi se înmulţesc/ născând vietăţi subterane", pantoful poate avea unghii, "unghia prin care am prins rădăcini/ lângă zid sfâşie scaunul înaintează/ ca o plantă carnivoră/ urmărind/ cum te plimbi", p. 11-12, "am fi putut salva/ lumea ori să o facem să dispară/ sau doar să îngheţe/ încremenită în still mode", p. 13, un perete "are o uşă spre cerul de dincolo", p. 15…
Desigur, poate fi fantasticul-eufemism, ori o oglindire a unui suprarealism onorabil (nu bătrâncios, sic!), ecou scriptic al unei/unor poveşti de dragoste pe fundalul unei lumi înnebunitoare, poveşti de dragoste care se vor dezinhibate ("Da, noi facem dragoste/ în lift/ sub privirile voastre", p. 14), dinamice precum în muzica celor de la Rammstein...
Da, avem poezie vie, nervoasă, pusă la "zid" pentru dionisianismul ei, chiar şi între patru pereţi, ori mesaj pentru solii, precum începe şi partea a doua a cărţii ("Cântece amare"), cu o "Solie" quasi-urmuziană (p. 19), quasi-barbiliană, după cum se vede în continuare, ajungându-se (cu aluziile) până la Isarlâk sau măcar jumătăţi din legendara cetate (p. 32): "Jumătăţi de Isarlâk/ fierte-n după-amiezi păgâne/ tot visează iele, zâne/ care poartă trup de nori/ şi-ascund ploi la subţiori"... Ca să ne întregim imaginea asupra ludicului cult pe care mizează scriitoarea ne întoarcem şi la acea "Solie": "Astăzi Ministrul Balcanic va duce/ solie dulceagă spre Doamna Sultan/ felii cenuşii/ de inteligenţă/ servite plocon pe lame de iatagan/ altar cu mărgele culese/ din glezneburice/ şi abisale matrice;/ găini clocitoare cu ouă/ încremenite în două/ forme de lemn/ Astăzi/ Nervuri secţionate, împachetate/ în grele ierbare,/ peştişerpi fără solzi, îmblânziţi în acvarii/ se vor legăna du-te-vino/ peste fruntarii"...
Sunt poeme... "Balcanice" (chiar "Balcanice" se intitulează al treilea poem al grupajului, p. 21), continuând, măcar parţial, nota de revoltă (şi existenţială: "Narcoze, beţii şi toride/ furtuni de revoltă/ se sting, rând pe rând/ în amurguri", la p. 21) din "Prolog", sunt "miniaturi" care ne pot duce cu gândul, de pildă, la o Biblie ebraică din secolul al XIII-lea, menţionată într-o scriere a lui Giorgio Agamben, filosof "obsedat" de definirea condiţiei umane, "definirea aşezării noastre în lumea de azi şi cercetarea rădăcinilor acestei aşezări - meditaţia filozofică, gândirea teologică şi marea literatură care ne precedă şi ne determină cu înţelesurile şi subînţelesurile lor" (după cum este scris pe site-ul unei edituri!)...
E un... neo-renascentism seducător în aceste texte ale lui Eleanor Mircea (poate de aici şi titlul cărţii!), e şi o formă de neo-Commedia dell'arte sui generis, e şi ceva din Hieronymus Bosch, tot se împlinesc anul acesta 500 de ani de la moartea acestuia, e o priponire a metafizicii într-un discurs non-conformist (vă aduceţi aminte şi de lumea lui Răzvan Rădulescu din
"Teodosie cel Mic"?) acompaniat de "ţimbale şi lăute şchioape" (p. 22), unde, din "cârpele umilinţei" pot răsări "ochii de iepuretigruşacal/ răcnindu-şi crâncen puterea/ pentru fraţi-iepuri ai străzii", unde "centaurii schimbaţi de soare/ în iepurişoareci dansatori/ îşi şlefuiesc cu nerăbdare/ păpuşi docile prinse-n sfori", iar "înfioraţi, stăpânii,/ în lungi narcoze, vor visa/ neprinse-n ghearele luminii/ plăcerile pe canapea..."
Zâmbetul liric al lui Eleanor Mircea poate fi unul al Giocondei, al unei Gioconde imaginată de un Ion Barbu visându-se Leonardo da Vinci (în "cuib cu neînceputuri", sic!), plecând după melci, dar şi după iubita ideală… Giocondă care şi-ar realiza singură (auto)portretul, plictisită de aşteptare.
Pe coperta IV a cărţii, Maria Dinu vorbeşte/scrie de "vocea confesivă... a unei vrăjitoare experimentate în mai multe tipuri de discurs", dar luăm, desigur, aprecierea ca un joc al criticii, chiar dacă apar şi vagi auto-denunţuri: "În ochi mi se nasc ruguri albe şi clare/ şi calde petale de lapte" (p. 30). Sau, ca în "Biografie", p. 33, sau în "Ritual", p. 34, de unde poeta-cuib deapănă imagini quasi-faustiene, printre chemări mistice ale unui trib misterios, cu personaje demne şi de o altă urzeală a tronurilor lirice: o leoaică lovită de moarte, un păianjen neliniştit, un zeu naiv, îngeri strigoi, un şarpe negru, paznici, un spiriduş chel, olganebuna...
Treaba devine, nu-i aşa, serioasă/gravă în partea a treia, intitulată "Blesteme", care începe printr-o "Ursită": "M-au blestemat să merg/ să mă târăsc/ M-au blestemat să cresc/ cu şarpele morţii/ să mă-nsoţesc/ În amurg/ umblucurg/ în carnea ta/ mersul mi-l frâng/ ca fiara zvâcnesc/ Sânge cerşesc/ peste pământ să-ncolţesc." (p. 43)
Rezultă un fel de schiţă de anti-roman liric, unde obsedantele unghii devin şi ele un fel de personaje, "prinzând" (în gheare) un alt fel de auto-portret: "Eu sunt/ Regina fără ţară/ fugită/ din sevele cuminţi/ ce-a sugrumat lumina în carnea ei amară."
Poemul care dă şi titlul cărţii relevă o mai pronunţată şi mai evidentă (şi auto) ironie a autoarei... dar fără nimic aparent fantastic, exceptând "părerea" Lumii...
Bref, poate Eleanor Mircea scrie/ a scris o fenomenologie quasi-dada a Morţii unei/unor iubiri, ducând la o altfel de re-naştere, că tot vorbeam mai sus de asta, iar pe coperta cărţii este reprodusă o pictură de Remedios Varo Uranga, Nacer de nuevo, adică "To Be Reborn"... O pictoriţă spaniolo-mexicană, anarhistă şi para-suprarealistă!
"Călătorind" prin anarhia memoriei selectiv-creatoare, Eleanor Mircea se naşte, re-naşte, se face (poemul cu jumătăţile de Isarlâk se numea "Facere"!), se dublează prin cuvinte, "vistierii de cuvinte", unele cuvinte-unghii, bine înfipte în istorii demne de un "Ich will" de neuitat, în care Timpul, relativ, va zăcea mereu în oglindă, înfrăţit cu agonia omului...
Sunt "cuvintehotare" ale unor "ţinuturi" deloc pustiite, poate doar aparent astfel, cu fantome la fel de aparente şi ele...
