De Sf. Ilie, Prorocul nu a tunat, nu a fulgerat

De Sf. Ilie, Prorocul nu a tunat, nu a fulgerat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, Sfântul Proroc Ilie nu a tunat, nu a fulgerat, cum se spune în popor, ci a chemat creştinii la rugăciune în Casa Domnului. La Galaţi, cei care au dorit să se întâlnească cu Sfântul Proroc Ilie au venit la noua şi frumoasa Biserică Sfântul Ilie din Galaţi (vizavi de Piaţa basarabenilor), acolo unde slujesc de ani buni părintele paroh Ilie Ştefan şi părintele profesor dr. Marin Stamate.

Complexa lucrare duhovnicească de aici va fi completă în toamnă, pentru că nu peste mult timp pictura bisericii va fi finalizată, sfântul locaş urmând a fi sfinţit. Lucrarea este  realizată de ani buni cu efortul nemijlocit al creştinilor din această parohie. 

La hramul din acest an, încă de la primele ore ale dimineţii a liturghisit  Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, alături de un sobor de diaconi şi preoţi, între care şi preotul care va sluji aici - părintele consilier  Nelu Perţea. Şi uite aşa, ieri, într-o zi în care  luminătorul zilei (soarele) s-a lăsat acoperit de un nor adumbritor, drept măritorii creştini s-au hrănit din rugăciunea credinţei dătătoare de viaţă şi de curăţenie spirituală…

„Sfântul Ilie este un sfânt al Vechiului Testament care a trăit cu opt veacuri înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne-a spus domnul Alexandru S., în vârstă de 52 de ani. El a urcat într-un car de foc cu trupul la cer şi rugăciunea lui pentru noi - muritorii de rând - este foarte puternică”.

„Încă din copilărie am învăţat - de la părinţii şi bunicii mei - că rugăciunea Sfântului Ilie este cea care îmi dă viaţă şi de aceea ţin să fiu la Biserică la ziua lui… În ideea că dacă dau puţin timp Sfântului şi eu voi dobândi mai multă pace în viaţa mea…”

„Este ziua în care -  după Sfânta Liturghie sau seara la vecernie - se binecuvântează merele şi celelalte poame de vară pe care le aduc creştinele la biserică, iar după ce sunt binecuvântate, creştinele dau de pomană. În părţile noastre, ale Bârladului,  în vechime, creştinii se întâlneau la rugăciune şi, în verile secetoase, îl implorau pe Sfântul Ilie să dea peste câmp ploaie curată. Am adus şi busuioc, pe care îl aşez la icoană sau îl folosesc când fac vreo agheasmă…”, ne-a spus Milica Petreanu, în vârstă de 59 de ani. 

Nu au lipsit învăţămintele care reies din viaţa şi faptele alese ale Sfântului Proroc Ilie care, indiferent de împrejurări, a dat şansă  la viaţă copiilor, a dat o felie de pâine săracilor, mai ales văduvelor.

Arhiereul locului a îndemnat credincioşii să se roage lui Dumnezeu, pentru că numai El are puterea de a da creştinului putere de viaţă, putere care vine din credinţa adevărată, din trăirea autentică în Hristos.

În contextul sărbătorii Sfântului Ilie, au fost adresate mulţumiri creştinilor şi preoţilor din Parohia „Sf. Ilie” pentru multa jertfă pe care au adus-o în toţi aceşti ani de a ridica zidirea bisericească, de a-L aşeza pe Hristos în centrul vieţii lor.

Citit 872 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.