Concurs de fotografie şi film etnografic

Concurs de fotografie şi film etnografic
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" deschide şi anul acesta competiţia pentru cele mai bune fotografii şi filme etnografice, creată pentru amatori, profesionişti şi instituţii. Lucrările pot fi trimise până pe data de 26 octombrie, iar jurizarea, premierea şi vernisarea expoziţiei se vor desfăşura în perioada 3 - 4 noiembrie.

Concurs naţional de imagini-document

În cadrul concursului naţional de imagini-document „Ipostaze etnografice”, sunt aşteptate din partea concurenţilor fotografii grupate pe una sau mai multe secţiuni. Prima secţiune constă în fotografie digitală actuală, cu tema „Elemente de arhitectură tradiţională” şi are caracter naţional. A doua secţiune este intitulată „Din amintirile bunicilor” şi are caracter local. „Fotografii de colecţie” este numele celei de-a treia secţiuni, care se referă la personalităţi locale ori naţionale din diferite domenii de activitate şi are caracter naţional.

Premiile acordate fiecărei secţiuni sunt: premiul I - în valoare de 400 de lei, premiul II - 300 de lei, premiul III - 200 de lei. Se oferă şi câte trei menţiuni pentru fiecare categorie în parte, în valoare de 100 de lei. Ultima zi de trimitere a lucrărilor este 26 octombrie, iar rezultatele vor fi publicate pe site-ul www.ccdj.ro, pe data de 7 noiembrie.        

Citit 1088 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2016 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.