Ciprian Măceşaru - "Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta", Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016
În urmă cu aproape doi ani, când şi-a lansat la Galaţi „Locul în care n-am ajuns niciodată”, Ed. Charmides, Bistriţa, 2015, carte excelentă de poezie, Ciprian Măceşaru a citit şi un fragment din romanul care va fi lansat mâine, la ora 17,00, la Librăria "Donaris".
Mai ţineam minte că era vorba despre un fotbalist, talent uriaş, accidentat, care a ajuns să joace prin judeţeană şi alte divizii inferioare…
Ei bine, practic, acela era doar începutul, romanul, de fapt microromanul, are doar puţin sub 140 de pagini, fiind un experiment deloc facil, care cere atenţia mărită a cititorului, nu numai din România…
Spun asta pentru că, aşa cum am arătat în alt loc, Ciprian Măceşaru pare să fi gândit cartea ca pe o carte… de vizită a unei anumite Românii, de care este bine, cât de cât, să te fereşti, dar o Românie care pare să fi căzut şi sub un misterios blestem al unor zei la fel de misterioşi (poate chiar cei daci despre care se aminteşte în carte!)…
Dincolo de alte paralele şi comparaţii pe care le-am făcut cu acel prilej, mai de curând m-am gândit şi la celebrul „Dogville” al lui Lars von Trier! Premisele sunt altele, dar finalul stă sub semnul distrugerii şi al anihilării oricărei vietăţi din localităţile unde se întâmplă ceea ce se întâmplă…
Nu avem de-a face cu Sodome şi Gomore, unii oameni încearcă să fie buni şi fireşti, dar, aşa cum arată Doru Căstăian pe coperta a IV-a, „mecanismul impersonal care e arma milenară a destinului” îşi spun cuvântul şi atât Dogville, cât şi Strâmbeni, localitatea din romanul Măceşaru, dispar, aparent sub vina metafizică a unui păcat originar…
Strâmbeni, evident, nu degeaba numit astfel, este un altfel de loc în care nu se va mai ajunge vreodată, dar este, acum, în primul rând, o lecţie şi un avertisment!
Gulliver s-ar fi simţit destul de bine în Strâmbeni, dar aceasta nu înseamnă că textul este numai o satiră!
Ca să vă faceţi o idee despre spiritul întru care s-a născut „Trecutul…”, am putea să spunem că mai lipseşte să treacă prin… peisaj „Senatorul melcilor”, ca să ne dăm seama de înrudirea exprimării revoltei existenţiale dintre Ciprian Măceşaru şi Mircea Daneliuc. Ar trebui, poate, citit şi romanul „O călătorie în India” (adică microromanul lui Măceşaru, în străinătate, ar putea fi intitulat/tradus şi „O călătorie în eterna şi fascinanta Românie”, sic!) de E. M. Forster, o carte cu un rol destul de important în „Trecutul…”, ca să înţelegem şi mai bine „istoria redactării textului”…
Din Forster este luat şi unul dintre cele patru moto-uri ale cărţii: „În timp ce se străduia să urce o stâncă ce semăna cu o farfurie răsturnată cu fundul în sus, gândi: Dar dragostea?”, la care se adaugă două versuri din Topârceanu („Peste toată hărmălaia/ Trece-n zbor un fluture”), o expresie a lui Caliban (evident, din „Furtuna” lui Shakespeare: „Ia-i cărţile şi dă-i în cap cu un lemn…”) şi un îndemn al mai puţin cunoscutului Laszlo Krasznahorkai (din „Satan tango”): „Vino, intră-n casă dacă poţi, o să bem un pahar de împăcare.”
Cert este că „Trecutul..” este greu încadrabil, personajele sale sunt diverse, fotbalistul Timofte, de care aminteam mai sus, oameni politici de anvergură - primarul, având un consilier personal demn de orice Richelieu al istoriei, nu, nu este preot, declarând chiar independenţa Strâmbenilor faţă de România!, un măcelar, un „roacăr”, patru oameni mai răi, un roşcovan misterios, de la Guvern (care apare în două momente cu o greutate deosebită în economia cărţii, deşi „mâna” lui este posibil să fie şi cea care semnează actul de distrugere al localităţii, prin înfiinţarea unui complex de exploatare a cuprului), un învăţător poet, o doctoriţă „ghinionistă”, preotul, oameni mai simpli sau mai puţin simpli, unii săraci cu duhul, care-şi pot imagina greu şi tot ce vreţi dintr-o relaţie în care o fiică a satului are de-a face cu un negru sadea…
Este o parte a României cu siguranţă în textul lui Ciprian Măceşaru, cum spuneam, greu de clasificat, înrudit şi cu „Medgidia, oraşul de apoi”, „romanul” lui Cristian Teodorescu, ori cu părţi ale trilogiei lui Ştefan Mitroi, „Dulce ca pelinul”: practic schiţe şi mici povestiri sunt legate, aproape pseudomonografic, rezultanta putând fi considerată „roman” dar, nu în sens clasic, având de face cu „romanele unor comunităţi”, cât se poate de reale în cazul lui Mitroi şi Teodorescu, trecute prin filtrul imaginaţiei debordante în cazul lui Măceşaru, care, într-un fel, parafrazează (dar şi parodiază cu măsură) toată literatura de gen (şi ştirile de la orele 17 sau chiar 19, în ultimul timp, depinde de televiziune):
„- Naşte şi Strâmbeniul oameni, a zis nea Brăiloiu, întinzând un braţ peste gard. Nu se poate să fim luaţi chiar toţi de hoţi şi de proşti. De ce, mă, să-mi crape mie obrazu’ de ruşine pentru nişte nenorociţi?! A ajuns Strâmbeniul de râsul lumii. Nu mai poţi să zici că eşti de pe-aici, că te-arată toţi cu degetu’. Ne-am făcut de toată minunea, zău. Când deschid televizoru’ să mă uit la ştiri, numai de proştii de Strâmbeni aud, despre cum au distrus ei un mozaic de o valoare inestimabilă.” (p. 55)
Aici, la Galaţi, avem o frescă dintr-un mormânt roman ascuns sub o „groapă de gunoi”, vorba vine, în plin oraş! Poate nu-l vom distruge şi poate îl vom pune în circuitul turistic, măcar pentru scriitorii şi oamenii de cultură care ne vizitează, dacă nu pentru inexistenta mare masă de turişti!
Întorcându-mă degrabă la… „Trecut”, este acesta şi fruct al spiritului ludic al scriitorului, despre care scriam altădată. Dar şi strigăt al lucidităţii însoţite de empatie, după cum arată o scurtă declaraţie de pe clapeta copertei a IV-a: „…este o carte satirică, pe care însă n-am scris-o privindu-mi de sus personajele, oricât de necruţător le va părea unora că am fost. Nu m-am putut îndepărta suficient de lumea pe care am criticat-o. Vrând-nevrând, aceasta mă cuprinde. Le doresc cititorilor să înţeleagă drept lucrurile strâmbe pe care le-am prezentat în romanul meu. Sper să-i şi pun pe gânduri, nu doar să-i amuz.”
Dacă nu cădeţi pe gânduri, înseamnă, poate, doar că sunteţi nişte cititori prudenţi! Care pot sta strâmb şi judeca drept…
