(scrisoare de la toţi elevii Şcolii 28, care-şi amintesc de poetul Cezar Ivănescu)
Jucam şotron în doi, în trei, în patru,
în câţi erau atunci copii în sat;
doamne, ce hărmălaie îngerească
se auzea frumos până-n Bârlad!
Săream atent, să nu lovesc pe dungă,
şi-n ciobul meu de sticlă mă vedeam
victorios în ceastă joacă sfântă…
ce sfântă mamă se uita pe geam!
Nu câştigam, desigur, niciodată,
căci eu săream departe de real;
eram un fel de vis al mamei mele,
cap de poet cu trup de animal!
De-a lungul vremii, în atâtea jocuri,
am câştigat iubire şi am dat!
am pus iubire-n cioburile sfinte
lăsate de don’ Cezar prin Bârlad!
