(şi dă-i şi luptă!)
Prietenul meu nu mai vine la mine;
cred că m-a uitat; crede că l-am uitat;
nu pot să-i scriu, nu poate să-mi scrie
că nu-i adevărat.
Ultima oară, ne-am întâlnit la o cafea,
la o bere plătită din împrumuturile sale,
am vorbit despre poezie, despre viaţă
şi despre femei catedrale.
Eu i-am povestit despre troiţa din deal,
unde aşteptam o iubită frumoasă;
el şi-a adus aminte despre o femeie
care-i umbla pe casă
cum umblă Luna când vede că nu mai poate
de dorul prietenului meu ne/mai/pomenit…
Am pus la cale o viaţă exemplară,
apoi ne-am îmbrăcat frumos şi-am murit.
