RECITAL de pian cu Livia Teodorescu Ciocănea la "Leonard"

RECITAL de pian cu Livia Teodorescu Ciocănea la "Leonard"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un recital extraordinar cu pianista Livia Teodorescu Ciocănea a fost programat duminică, 12 martie, începând cu ora 18,00, la Teatrul Muzical "N. Leonard".

În program au fost incluse piese de Franz Liszt (Consolation III), Giuseppe Verdi (Preludiul operei "Traviata"), Chopin (Nocturne No. 1, Fantasie - Impromptu), Schubert (Impromptus 1-4, op.90), Beethoven (Sonata lunii), Debussy (Clair de lune, 4 Preludes).

Livia Teodorescu Ciocănea, compozitoare şi pianistă, este profesor universitar doctor la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde predă compoziţie, stilistică, forme şi analize muzicale. A fost maestru acompaniator al Operei Naţionale Bucureşti între anii 1995-2001 şi este colaboratoarea Filarmonicii "George Enescu" din 2001. Creaţia sa cuprinde lucrări de muzică de cameră, vocală, simfonice şi concertante precum: "Archimedes Symphony", "Ritual pentru fermecarea Aerului" sau "Déesses de l’Air". A scris baletul "Roşu şi negru", după Stendhal (premieră la Opera Naţională Bucureşti 2000) şi opera "Doamna cu căţelul" după Cehov (comandă a UCMR 2015). Lucrările sale au fost interpretate în ţară de Filarmonica "George Enescu", Orchestra Naţională Radio, Orchestra de cameră Radio, Orchestra Operei Naţionale Bucureşti şi în străinătate,  în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Ucraina, Danemarca, Australia, Indonezia, China, SUA. Muzica sa figurează pe CD-uri publicate în ţară - "Antologia muzicii simfonice româneşti" vol. 5, "Le Rouge et le Noir" (Electrecord-2006) şi în Australia - "Bridges" (Move Records). A câştigat Endeavour Award 2008 Postdoctoral Research Fellowship la Monash University, Melbourne, Australia.

Ca pianistă, a susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu muzică din repertoriul clasic şi contemporan. A studiat pianul cu Ana Pitiş şi Ioana Minei. A interpretat pentru prima oară în ţară  "Visions de l'Amen" de Olivier Messiaen şi "Turangalîla Symphony" şi a susţinut recitaluri cu muzică de Chopin, Schubert şi Debussy. În 2010, şi-a interpretat propriul concert pentru pian nr. 2 "Lebenskraft", acompaniată de Filarmonica "George Enescu", dirijor Paul Nadler (Metropolitan Opera, USA). Recitalul Chopin din 2010 interpretat pe scena Ateneului Român a fost înregistrat live şi publicat ca CD de Electrecord. A susţinut o bogată activitate de duo cu pianista Luminiţa Berariu. A acompaniat în recitaluri vocal-instrumentale mari cântăreţi, precum Pompeiu Hărășteanu și Mihaela Agachi, şi a colaborat ca solistă cu diferite filarmonici din ţară.

Muzica sa figurează pe CD-uri publicate în ţară - "Antologia muzicii simfonice româneşti" vol. 5, "Le Rouge et le Noir" (Electrecord-2006) şi în Australia - "Bridges" (Move Records). A câştigat Endeavour Award 2008 Postdoctoral Research Fellowship la Monash University, Melbourne, Australia.

Citit 1480 ori Ultima modificare Joi, 09 Martie 2017 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.