Victor Cilincă (foto), Ţara de sub picior. Cartea Verde a verzuşilor, Editura Limes, Cluj, 2016
Iată ce scriam în anul 2005, la prima ediţie a cărţii, textul de mai jos nefiind publicat în această formulă în nicio altă publicaţie: Ca o reacţie firească la politica (anti)ecologică a mai marilor zilei, nopţilor şi veacurilor, ale cărei urmări le simţim cu toţii pe pielea noastră, de la New Orleans la Vadu Roşca (nota 2017: era uragan atunci, erau inundaţii!), jurnalistul, dramaturgul şi prozatorul Victor Cilincă a scris un „ecobasm pentru mai mici şi mai mari”... Paradă şarmantă a imaginaţiei autorului, pe gustul celor veşnic îndrăgostiţi de Micul Prinţ, Gulliver, Harry Potter ori Alice prin oglinzile şi tărâmurile ei (sau pur şi simplu de stilul lui V.Cilincă), „Ţara de sub picior”-ul tiranic al Omului îi are în prim-plan pe Arin, un băieţel (un alt fel de Mântuitor, anunţat de necunoscuţi prooroci: „Atunci, se va ivi pe lume un băieţel care va apăra verdele Pământului de eterna distrugere, apoi va învăţa să stea de vorbă cu florile şi cu copacii, să le asculte dorinţele şi supărările...”), pe Flanel, o jumătate de câine întru ceva de pisică şi pe... verzuşi ( cei care încap „şi-o mie într-o linguriţă”, „dragi locuitori din Ţara-de-sub-Piciorul-de-Om, care au făcut dintotdeauna ca lumea noastră să rămână verde şi noi să putem respira în voie aerul curăţat de verdeaţă”)...
Umor şi ironie (sau, dacă vreţi, umor ironic), satiră la adresa contemporanilor, descrieri ale lumii paralele a verzuşilor (bune pentru orice pliant turistic-literar), o lume pe dos în multe privinţe, şi a ancestralei lupte dintre Bine şi Rău (Răul fiind aici foarte mic întrupat în Amar, Prinţul Veşted, vrăjmaşul Verdelui, personajul prea puţin reliefat şi prea uşor de învins), toate acestea constituindu-se într-o lecţie de mirare (cum este şi prima lecţie pe care verzuşii nu trebuie să o uite toată viaţa lor, de zile ori de secole, în funcţie de arborele ori ghiocelul de care trebuie să aibă grijă: „dacă trăieşti şi nu te miri de nimic, degeaba mai trăieşti”), o carte de primit „cu sevă şi râmă”, adică, în limbajul pământenilor normali şi români, cu pâine şi sare.
Într-o lume aproape apocaliptică (inspirată probabil şi de realitatea Copşei Mici! Nota 2017: încă nu era la modă Roşia Montană!), în care doar la Munte, în poze, la Grădina Botanică şi în grădinile celor foarte bogaţi te mai poţi sătura de Verde şi de flori, Arin, aflat în vacanţă la bunici, undeva la munte, este nevoit să se transforme (printr-o formulă magică şi o vrajă datorate bunicului său, magician ieşit la pensie – şi aici nu întâmplător reproducem moto-ul pentru părinţi care prefaţează cartea lui V.Cilincă: „- Trebuie să cunosc adevărul adevărat, adevărul de dincolo de magie. - Nu există adevăr dincolo de magie, răspunse împăratul.”, moto extras din „Magicianul” lui John Fowles) într-un fals verzuş capabil să intre în microuniversul acestora pentru a-i ajuta în lupta cu Amar, trezit de deşeurile toxice aruncate de un camionagiu în nişte butoaie ruginite şi sparte... Şi este de ajuns să vă amintiţi de „Dragă, am micşorat copiii!” ca să vă daţi seama ce poate urma!
Călătoria-expediţie în lumea verzuşilor, garantăm, este de neuitat, chiar dacă, oameni mari fiind, nu înţelegem cum a reuşit şi Flanel, doar ţinut strâns în braţe, fără să latre-miaune formula magică, să cadă în lacrima purtătoare către subterane sau de ce Ulul – un Făt-Frumos-Verzuş ce se înverzea gândindu-se la Prinţesa Lila, de care la pagina 29 pare îndrăgostit, iar la 66 se aşteaptă să întâlnească o pocitanie... dar căile inimii şi ale verzuşilor sunt nebănuite. Dar cu mult Cardamon (mirodenia cea mai parfumată din lume, care miroase nemaipomenit şi pişcă la limbă! Notă amintire din 2017: aici am aflat, barbarul de mine, de cardamon! Merge pus în cafea!) poţi înfrunta multe şi mulţi pipernici-pipăruşi (societatea lor este descrisă de tot hazul la paginile 45-46: „pipernicii erau un neam foarte certăreţ. Ca să se certe cu cineva, nu trebuia neapărat să existe şi un motiv. Dacă cel cu care a început sfada, îi dă până la urmă dreptate, pipernicul îşi schimbă imediat părerea, numai ca să continue cearta.”; „Încă de mici, pipernicii merg la şcoală unde învaţă cum să fie furioşi fără pricină, cum să plesneşti şi-apoi să gândeşti şi cum să doreşti altuia ce nu-ţi doreşti ţie. Dar asta se predă abia după Lecţia de nepăsare, care se învăţa doi ani la rând” ş.a.m.d.), poţi vizita ba Cetatea, ba Castelul dintr-o Cutie de biscuiţi în care se află şi Palatul Principesei Lila (loc în care s-a rezolvat vechea rivalitate dintre bărbaţi şi femei prin construirea a trei cartiere: unul numai pentru bărbaţi, unul numai pentru femei şi unul numai pentru când bărbaţii sau femeile au chef să se distreze împreună cu cineva aparţinând celuilalt sex...), te poţi descurca într-un oraş invizibil (teribilă descriere!) şi poţi obţine o victorie mult prea facilă în spatele lui Amar, măsurându-i umbra cu un fir de aţă căruia îi dai foc mai apoi, încenuşându-l astfel pe micul vrăjitor rău...
Una peste alta, între o reclamă la Cardamon şi alta la pateul de râme, ne cerem şi noi scuze televisătorilor noştri „pentru întreruperea programului de vise frumoase” şi telenovele de uitat, dar avem de făcut un anunţ important: vrăjitorul V.Cilincă a mai scris şi editat o carte! Şi, pentru cunoscători, aceasta ar fi de ajuns... dar cum să convingi 9999 de pipernici buni că scrisul şi cititul nu sunt ceva rău? C-o singură vrăjeală Ţara de sub Picior (verdeaţa care protejează gândul bun) nu va fi salvată! Şi cu aceasta scurtul nostru anunţ s-a terminat. „Continuăm programul obişnuit de vise. Vă mulţumim pentru înţelegere.”
În aproape altă ordine (de verzuşi!), cartea (ediţia) din 2016 cuprinde şi dramatizarea textului („piesă câştigătoare a Marelui Premiu, la cea de-a treia ediţie, din 2009, a concursului naţional de dramaturgie pentru copii «100, 1000, un milion de poveşti», organizat de Teatrul Ion Creangă din Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală. Piesa a făcut parte, în 2011, parte din repertoriul Teatrului „Ion Creangă”. A fost pusă în scenă, ca feerie muzicală, în regia lui Constantin Dicu, muzica Gabriel Basarabescu, cu o distribuţie de 22 de actori.”), prilej de a aprofunda încă o dată faptul că ştim atât de puţine despre valoarea unora dintre scriitorii gălăţeni.
