Creştinul care trece pe la pangarul Catedralei din Galaţi poate alege să citească o carte cu titlul ”Îndemn la credinţă”, apărută sub semnătura profesorul Mihai Cojocaru.
Refugiat din Basarabia după 1944, profesorului Mihai Cojocaru a fost mai întâi elevul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, a făcut Facultatea de Istorie şi a slujit la Liceul Militar de Marină şi apoi la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Galaţi, a fost membru al Adunării Naţionale Bisericeşti din cadrul BOR şi patru ani în Consiliul Naţional Bisericesc cu statut de consilier patriarhal.
Profesorul Mihai Cojocaru este unul din susţinătorii reînfiinţării Mitropoliei Basarabiei şi a avut o contribuţie esenţială în reactivarea acestei enorii a românilor de peste Prut.
Astăzi, Mihai Cojocaru este profesor pensionar şi cartea pe care o semnează însumează câteva dintre concluziile pe care profesorul de istorie le-a adunat vreme de câteva decenii ca dascăl creştin.
„Îndemn la credinţă” nu este o sumă de porunci gen „decalog”, ci expune pledoaria dascălului care a simţit ororile istoriei în propria sa viaţă. Profesorul Mihai Cojocaru vorbeşte despre necesitatea credinţei în viaţa noastră şi nevoia dialogului care trebuie să existe între credinţă şi cultură.
Pornind de la realitatea internaţională, autorul readuce în atenţie ideea lui Christopher Dawson, care la 1934 susţinea că unitatea Europei nu se poate realiza decât pe calea religiei, pentru că doar „religia are funcţie de unitate”, fapt ignorat astăzi de maimarii noştri. Religia creştină a Europei este singura care poate reface unitatea bătrânului continent.
Pornind de la ideile istoricului şi savantului Nicolae Iorga, în lucrarea sa „Bizanţ după Bizanţ”, autorul amintitei cărţi ne lămureşte că doar conştiinţa marilor noştri voievozi - de apartenenţă la istoricul Imperiu Bizantin - a fost în măsură să menţină Ortodoxia în afara pericolului otoman de după 1453, să menţină unitatea de neam, de limbă şi credinţă. Istoria este un element de continuitate şi succesiune, care se repetă la anumite intervale de timp şi e bine să învăţăm din greşelile sau reuşitele înaintaşilor noştri.
De asemenea, autorul ne atrage atenţia asupra ideilor creştine din operele lui Petre Ţuţea şi Mircea Eliade şi ni-l prezintă pe Goethe în postura de apărător al credinţei. Nu vă vine să credeţi? Căutaţi cartea şi folosul va fi de partea dumneavoastră.
