Valentin Tudose, "Summa logica", Editura Timpul, Iaşi, 2017
O carte de mult timp anunţată a ajuns la cititorii "cunoscători": Valentin Tudose este o certitudine a poeziei contemporane, dar şi-a bucurat fanii doar o singură dată printr-un volum antologic, "o vânătoare" deloc facilă prin Thuringia! Cronica la acea carte, apărută tocmai în anul de graţie 2003, am intitulat-o "Observând inefabila destrămare a sufletului şi trăind tectonica poeziei..."
Despre poet, istoricul literar Zanfir Ilie scrie, în "Dicţionarul scriitorilor gălăţeni": "n. 1 martie 1950, com. Lieşti, jud. Galaţi. Poet. Al cincilea dintre cei şase copii ai soţilor Năstase şi Măriuţa Tudose. Clasele primare şi gimnaziale în localitatea natală, urmând liceul la Dej, Suceava, finalizându-l la "Vasile Alecsandri" din Galaţi. La Iaşi, termină Facultatea de Filologie, fiind apoi profesor de limba şi literatura română la Şcoala Nr. 1 din Lieşti. Publică poezie în "Scânteia Tineretului" (debut 1965), "Viaţa nouă", "Cronica", "Ateneu", "Porto Franco", "Antares"." (p. 539)
În "Summa logica", ar fi vorba despre o altă tectonică, a logicii, evident (dacă vreţi şi o apocaliptică, şi a Logosului, raportându-ne la aluzia la Pathmos, Sf. Ioan Evanghelistul având acolo prima revelaţie), iar sufletul va fi în continuare martor la propria luptă cu… istoria, deşi ceva dulce-amar intervine: "e chiar femeia visurilor (aceea) care m-aşteaptă-n/ trecutul dulce-amar ca şi vinul sorbit întru/ lauda ei"…
Oarecum, nu este numai "femeia la care v-aţi putea gândi surâzând strâmb, tremurând între "frigul dogmatic" şi cel nedogmatic "pe nisipul (sic!) tăcerii dintre noi acelaşi glas/ cântându-mi/ din viaţă atâtea lucruri pe care nu le-am ştiut/ aici cu buzele încărcate de memorie/ singur şi neasemuit/ vouă chiar al zilei mai grea pe umeri decât/ purpura gloriei mele de poet al Proponditei urcând/ treptele spre Augusteion cu/ polemarhii în luna Cumpenei pentru Maria/ a romeilor slăvită în slovele ce cu lumina lor/ au purtat-o din Amnia ori/ celelalte albe-n mânia sângelui lor din Pathmos ori/ altele tinere…" (p.9)
Poetul contemporan se joacă de-a intrarea în pielea şi mai ales spiritul unui alt poet, din vechimi identificabile, Valentin Tudose propune o altfel de expediţie (alt fel de vânătoare) a cititorului, într-o lume a scrierii "vecină" vremurilor latine (de aici abundenţa citatelor în latină, ca să nu mai spunem de alte limbi mai aproape de noi, ca să mă exprim nefericit!), poate când o biserică se ridica peste un templu al zeiţei Artemis, în menţionata insulă Pathmos...
Etalarea destul de orgolioasă a culturii, pe care am subliniat-o şi la prima carte, dă greutate aproape abstractă, te duci (poate) greşit înspre Catullus, atingi sigur "la grande odalisque" (Ingres e mai încoace, ce mai!), accepţi provocările şi "idempotenţa conjuncţiei şi a/ disjuncţiei dintre sinele încătuşat şi acela" (p.11), referinţele vin şi iar vin, gnostic sau anti-, supra-, infra- gnostic, creştineşte ori extins religios, cu nuanţarea quasi-pseudo-eretică (dintr-un anumit punct de vedere): "fenomenologia sacrului nu există decât ca/ o artă a măştilor dar şi prin fermitatea/ liniei verticale ce ajută/ lunecarea în esenţa lucrurilor un arhitect/ al nălucirii aşa cum/ mi-a apărut când a fost/ să trec puntea sufletelor ce face/ demersul istoric un act profund retrograd simple// affirmation fondée sur des apparences şi totuşi/ o iluminare ca atunci când Ignotus/ îmi arătase/ pe zăpadă urmele copitelor şi umbra" (p.16)…
Ignotus acesta nu este vreunul din personajele din seria Harry Potter, "simple affirmation fondée sur des apparences" te poate duce spre Platon, Hegel, o, cine mai ştie, oricum tot la pagina 16 mai apar un Aldo Manuzio, Mantegna Felice Policiano, Iacopo dei Barveri, te pierzi prin Renaşterea italiană, oricum este ceva mult mai mult despre care nu poţi afla fără o discuţie amicală cu poetul contemporan, totuşi: "este ceva despre care nu am aflat oricât am/ căutat prin manuscrisele eremiţilor în textele lui/ Ioshua Levy cel dintre păstori ales pentru ca/ în visuri nepământeşti să-şi astâmpere/ setea umbletului necurmat aşa cum/ o mărturiseşte pe ruinele adevărului/ adânca voce a nopţii crescând din suprimări/ în soritul lui Goclenius pentru care o singură/ premisă poate fi particulară şi anume/ cea de pe urmă pentru ca în jur privind să vezi/ cum totul se sfărâmă sub/ individuationibus principii stella în/ tratatele salvate de sub tirania lucidităţii pe/ ruguri biruite de lacrimi cu Cinthya pe care/ am îngropat-o la o margine de drum înspre// Tibru…" ş.a.m.d. (p.15)
Acest Rudolph Goclenius the Elder (1547-1628) a scris, printre altele, Problemata logica în cinci volume, "Controversia logicae et philosophiae, ad praxin logicam directae, quibus praemissa sunt theoremata seu praecepta logica", trebuie să recunoaştem că e mai mult decât necesar, de pildă, să ne întoarcem la "istoria logicii" lui Anton Dumitriu pentru a continua, decent, excursul… Sic!
Abstract, ermetic, cult, vag sau ferm oniric ("se făcea că era pe un câmp cu/ iarbă măruntă plină de licăriri albastre…", p.51), neconsolat ("comme le prince des nuages l’inconsole", p.12, şi de ce nu şi ecou nervalian!), Valentin Tudose este ispitit în partea a treia să arunce în "eter" "poeme pentru îndreptare şi vindecări".
Da, cititorul să nu se aştepte la o percepere, repet, facilă a Poeziei lui Valentin Tudose: el este acelaşi vânător din Thuringia (nu numai lieşteană) care are pe pereţii cabanei sale de vânătoare pieile cititorilor grăbiţi! Mai zice el, parafrazând cărţi sfinte: "e un timp pentru/ a fi pasăre într-adevăr şi e un/ timp pentru odihna frunzei" (p.54)…
E un timp pentru poezie, unul pentru adevăr, unul pentru adevărul din poezie, altul pentru poezia din adevăr, poate din trecut să vină un William of Ockham care să-i dea o replică pe măsură poetului Valentin Tudose, prin a sa "Summa logicae"!
