* (pentru Petrică Bostan, sine qua non şi definitiv) *
Îl salut pe nenea Guru, îl salut şi îl admir;
el m-a pus în legătură cu Ainştain şi cu Şecspir;
el mi-a spus cum se păşeşte pe cărarea DoiPiEr,
cum e sigură distanţa de la Terra pân-la Cer,
cât de tare este plasma, cât de mare-i cel mărunt,
cât de mic este cel mare…şi cum "eu sunt cel ce sunt",
şi cum "cel ce este" - astăzi, mâine - "m-a trimis la voi"
să iau grâul din neghină şi curatul din gunoi,
să-l citesc pe Maharişi, Dante, Brunton, Lao Ţî,
să am grijă, că urcarea poate fi a coborî,
şi să fiu atent pe scară, şi să fiu stăpân pe drum,
căci se poate să dispară chiar "cogito, ergo sum",
şi se poate să se rupă chiar sistemul cel os/os,
şi-am să merg la mila Celui mai de Sus şi mai de Jos,
şi să stau până îmi şade inima aceasta rea,
care m-a ţinut, sărmana, uite-aşa şi uite-aşa!
Uite-aşa, să mă primească nenea Guru: sunt haihui,
sunt Zadarnic, sunt Degeaba, sunt vasalul Nimănui,
sunt un Zero, sunt un Fante, sunt un Crai fără cusur,
sunt un Don Juan aiurea, rodul unu Nevărmur,
o sămânţă care face poame "am" şi poame "n-am",
un butuc de-viţă-vie, cum a fost Omar Khayyam,
cum a fost şi Milarepa - nişte simpli şi mărunţi
care-au pus munţii pe vale şi au pus valea pe munţi;
nişte oameni - ooo, ce oameni! - care s-au retras încet
să legifereze mărul - mărul dinspre Nazareth,
mărul interzis de Cine a "suflat" pe-acest Pământ
şi i-a spus să se-nvârtească de la sânt pân-la nu sânt…
uite-aşa să se rotească, să ne ţină lângă Dânsul,
mai departe, mai aproape, până ne apucă plânsul,
până când Eul dispare prin credinţă…până când
Dumnezeu din fiecare…pe curând şi în curând!
