Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

Falsificator internațional, depistat la vamă cu acte de „Imperiul German”

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat din Germania, urmărit internațional pentru falsificare de documente, a încercat să treacă vama cu un permis de conducere fantezist. Bărbatul s-a prezentat marți, 22 noiembrie, la PTF Oancea, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat. La control, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de autorităţile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşi ...

Un șofer beat a intrat într-un gard din stâlpi ornamentali

Marți, 22 Noiembrie 2022 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer, în vârstă de 36 de ani, a provocat un accident soldat doar cu pagube materiale, pe fondul alcoolului. Polițiștii au fost sesizați de trecători că un accident s-ar fi produs pe strada Calea Galați. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit că șoferul ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat într-un gard din stâlpi ornamentali. Ulterior, bărbatul a fost testat alcoolscopic, obținând o valoare de 0,79 mg/ ...

Biciclist rănit în urma unui accident rutier

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 14:10 | Publicat în SOCIETATE
Un biciclist în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier. Incidentul a avut loc luni, 21 noiembrie, în Tecuci, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Plugului. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că biciclistul nu a acordat prioritate unei mașini, conduse de o șoferiță, în intersecția menționată, fiind lovit de aceasta. În consecință, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit dosar ...

La volan, cu permisul suspendat

Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022 05:00 | Publicat în AUTO
Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat la volan deși avea suspendat dreptul de a conduce. Șoferul a fost oprit în trafic, joi, 17 noiembrie, pe DJ 251B, pentru un control de rutină. La solicitarea polițiștilor bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări în bazele de date. Oamenii legii au constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În consecință, a fos ...

Minor reținut după ce a furat geanta unei femei

Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a încercat să fure geanta unei femei, fiind violent. Polițiștii au fost sesizați că, în seara de 3 noiembrie, un tânăr a încercat să fure geanta unei femei, folosindu-se de violență, pe Bulevardul Siderurgiștilor, întocmind un dosar penal pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie. Se pare că băiatul, în vârstă de 17 ani, din Tecuci,  a fost depistat și condus la secție, ulterior fiind preluat de polițiștii Biroului Investiga ...

Evenimentul caritabil „O șansă în dar pentru Bianca” a strâns 21.000 de lei

Joi, 17 Noiembrie 2022 15:08 | Publicat în EVENIMENT
Evenimentul caritabil „O șansă în dar pentru Bianca”, organizat de directorul ANIF Galați, Pîrvu Sorin Adrian, a strâns 21.000 de lei  în doar câteva ore pentru tratamentul Biancăi, o fetiță de 10 ani care are mare nevoie de ajutor. Mai mulți artiști gălățeni au urcat pe scenă pentru a o ajuta pe Bianca și pentru a-i încânta pe cei care au venit să ofere sprijin financiar micuței.  Bianca s-a născut fără femurul stâng și a suferit trei operații Bianca s-a nă ...

Idei inedite de relaxare în România

Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022 09:15 | Publicat în TURISM
România nu duce lipsă de idei interesante în ceea ce privește turismul intern. În cele ce urmează vom da câteva exemple de astfel de iniţiative locale care merită testate în 2022. De la un sat din lut la case micuţe sau locuinţe în copaci, lista ofertelor inedite e deschisă.Odată cu criza globală, industria de travel s-a schimbat, dar și modul în care oamenii se raportează la vacanţele în străinătate. În ultima perioadă, au apărut însă și în România oferte interesa ...

Gabriela Cristea se mândreşte cu fetiţele sale

Duminică, 20 Noiembrie 2022 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Gabriela Cristea este o persoană împlinită din toate punctele de vedere, pentru că are atât o carieră de succes, cât şi o familie frumoasă. De fiecare dată când are ocazia, prezentatoarea de la „Mireasa” împărtăşeşte cu fanii ei din mediul online momentele frumoase petrecute în familie. De această dată, vedeta a scris un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare personale, arătându-le fanilor că este foarte mândră de fetiţele ei, Victoria şi Iris. Gabriela Cr ...

Trafic închis pentru Crosul Andreian

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 17:00 | Publicat în AUTO
Sâmbătă, 19 noiembrie, va avea loc Crosul Andreian, eveniment caritabil organizat pentru a marca 30 de ani de când Galațiul este sub ocrotirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei. Evenimentul sportiv-caritabil se va desfășura între orele 10,00-12,00, pe o rută de 3.000 de metri, traseul fiind Fata pe valuri (Spicu) - strada Domnească - Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (vizavi de Grădina Publică), traseul fiind încheiat cu premier ...

Trafic închis pentru Crosul Andreian, eveniment caritabil cu ocazia Sfântului Andrei

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 12:54 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 19 noiembrie, va avea loc Crosul Andreian, eveniment caritabil organizat pentru a marca 30 de ani de când Galațiul este sub ocrotirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei. Evenimentul sportiv-caritabil se va desfășura între orele 10,00-12,00, pe o rută de 3.000 de metri, traseul fiind Fata pe valuri (Spicu)- Strada Domnească - Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (vizavi de Grădina Publică), traseul fiind încheiat cu premierea c ...
Pagina 52 din 60