Cad în moarte vălătucii/ frământaţi de mâna mamei!... căpriorii puşi de tata!.../ costoroabele!... popicii!... colţurile cu păianjeni!.../ cade varul!... cad icoane!... cad poveştile!... se surpă/ templul minunat al fricii!... Templul fricii şi-al iubirii,/ şi-al respectului de sine şi de alţii, şi-al uitării/ de păcate şi de rele, templul simplu al iertării,/ templul lacrimilor mamei şi-ale tatei, duşi să-şi facă/ altă casă, printre stele! Golul stă şi hohoteşt ...

Stau jos. Cum să nu stau jos când îmi porunceşte poetul? Cum să nu-mi "pun caru-n piatră" (vorba sfântă a părinţilor noştri din josul Moldovei de sus şi din susul Moldovei de jos) şi să nu-l ascult pe Adrian Păunescu, pe care-l căutasem prin toate ungherele şi cotloanele bibliotecilor, căruia-i citisem toate cărţile de până atunci şi care mă fascina prin forţa metaforei şi prin curajul unui verb devastator? Nu mă interesau războaiele calde sau reci dintre el şi alţi ...

Când Adrian Păunescu a scris "Iubiţi-vă pe tunuri!", cineva din sală, din ţară şi de dincolo de ţară a zvârlit o replică amară (cică) pe adresa unuia dintre cei mai mari poeţi ai contemporaneităţii de atunci, de acum şi din toate timpurile viitoare: "Nu putem, bardule de la Bârca, să ne iubim pe tunuri, fiindcă-i ruşinos, incomod şi neverosimil!"... Sigur că nu! Da? Ducându-mă (eu) pe la el... (când "era-n capul treburilor", cum zice Marin Sorescu despre cefalopodul Ch ...

Şchiopătez prin oraşul umplut cu diavoli adulţi,cu draci juniori, cu ciori vopsite... smoala clocoteşte, judecătorii sunt mulţi, foarte mulţi, foarte mulţi... pe toate porţile şi pe toate uşile citesc: bate şi (ţi) se va deschide!... (ţi) se va deschide!... Şchiopătez prin oraşul umplut cu zgripţuroaice, cu fetele babelor, cu băieţii de bani... gata cu munca şi gata cu toate... noi n-am trecut prin crisalide, noi suntem judecătorii de plastic şi poruncim: bate şi (ţi) ...

Sigur că da!... Vasile din Ţiglina IV scormoneşte gunoaiele civilizaţiei în fiecare zi. Să caute demâncare. Să nu moară flămând. Asta nu însemnează că vrea/trebuie să moară sătul. Cum să te saturi din resturile ne/menajere ale inteligenţei contemporane când (mai ales aici) concurenţa e susţinută necruţător, începând cu ţiganii noştri feerici şi "persuasivi" căutători de bidoane şi alte "surprize" mai abitir decât căutătorii de aur ai secolului 19, mai ceva dec ...

Dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai... (şi hai degrabă!)... e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapă ultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi... cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi! Steaua-l strigă... se aude/ naltu-i glas cu tremurare... nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt... tristă, singură şi blândă/ (colo-n coastă) moara-i moare lângă umbra-n agonie-a/ Rosinantei lăcrămând! Dacă vii la moş Quijote,/ h ...

Se poate zice că s-a scris mult şi bine/rău despre foame/foamete. Se poate zice că-i adevărată această afirmaţie. Se poate constata pe viu (şi pe mort) cât de impresionantă-i foamea în desfăşurare, cât de nesimţit şi indiferent e spectrul foametei, cât de fără orizont sunt cei săraci cu duh şi cei săraci fără duh... sau că orizontul acestora se reduce la un (singur) punct, acesta constituind punctul (lor) de vedere. Ion Creangă a păţit şi a scris: ruşinea ocoleşte ...

Hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt... şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ, şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare, să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoare din senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare, şi din zare până-n zare/...altfel, tremură şi moare! După ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând, macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară de vânt... fă-te turtă, dă-te celor/ care cântă în ...

Sunt în Norvegia. În loc să umblu creanga prin pădurile moldave, umblu aiurea printr-un stat/regat scandinav. Mai exact, nu caut potcoave de cai morţi ori vii, nu caut moaşte de vikingi vechi ori noi, nu caut rămăşiţele (reale sau imaginare) ale celui mai puternic zeu din mitologia cestui loc (vezi Eminescu: "Odin şi Poetul")... ci, mai degrabă, îmi satisfac orgoliul de mare anonim(eni) în orăşelul Bergen, pe-o coastă de Atlantic, însoţit de cea mai straşnică amantă din Eur ...

Moto: "Nopţile erau adevărate victorii ale luminii./ Secundele se izbeau aşa de tare unele de altele,/ încât auzeam numai Luna proaspătă şi rotundă ca o mirare./ Aşa de mult o iubeam pe Maria." (Iolanda Cremene) Cele Marii, veniţi la mine!... am "câine bun" lipit pe poartă, am o scrisoare (pentru toate) sosită de la Marea Moartă! Demult, a pus-o într-o sticlă un Om născut întru Salvare... şi (din fântână în fântână) uite-o la mine-ntr-o căldare! Stăteam încet, là ...