ASTĂZI, ”Viața liberă” - într-un NOU FORMAT

Vineri, 23 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe 23 decembrie, "Viaţa liberă" împlineşte anii. 27 de ani în 2016, o vârstă frumoasă, vârsta Revoluţiei, a schimbării care, cu bune şi cu rele, ne-a adus pe toţi acum în postura de a vă da, zilnic, pâine pentru suflet. Şi, pentru că anii care trec aduc alte şi alte schimbări, şi "Viaţa liberă" s-a străduit să ţină pasul cu vremurile, propunându-vă noi şi noi formule vizuale, dar şi de conţinut, care să vă îndemne să citiţi şi să respectaţi cuvântul scri ...
Sâmbătă, 29 octombrie, actorul Vlad Vasiliu a jucat, chiar de ziua sa de naştere, într-un rol excelent „îmbrăcat”. Foarte-foarte cunoscutul actor, cu vocea sa inconfundabilă şi cu un dar al declamării retorice „de din vechiu” în spectacole de poezie tandră, tocmai ce a împlinit de două ori câte 35 de ani: s-a născut la Bucureşti şi uite-l gălăţean implicat, parcă dintotdeauna. La vârsta de şase ani, el juca deja un rol, cel al unui copil, pe scena Casei Centrale a ...

60 de ani de la ÎNFIINȚAREA Liceului de Artă

Miercuri, 26 Octombrie 2016 05:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Liceul de Artă "D. Cuclin" sărbătoreşte săptămâna aceasta împlinirea a 60 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, astăzi, 26 octombrie, începând cu ora 12,00, în Sala de festivităţi, va avea loc, la ceas aniversar, lansarea revistei "De-aş fi artist". Joi, 27 octombrie, de la aceeaşi oră, elevii instituţiei vor susţine un spectacol aniversar. ...

65 de ani de învățământ superior naval românesc

Luni, 24 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat vineri, 21 octombrie, un moment festiv dedicat împlinirii a 65 de ani de învăţământ superior naval românesc. “Suntem una dintre cele mai importante Facultăţi de la Dunărea de Jos, noi suntem principalii furnizori de specialişti din domeniul naval şi această festivitate e importantă pentru legătura pe care noi vrem să o avem cu mediul de afaceri din oraş şi din împrejur ...

65 de ani de învăţământ superior naval la Galaţi

Miercuri, 19 Octombrie 2016 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Arhitectură Navală va organiza vineri, 21 octombrie, de la ora 9,00, o festivitate dedicată împlinirii a 65 de ani de învăţământ superior naval românesc. Va fi prezentat un scurt istoric al învăţământului naval superior românesc, de către profesorul Liviu Stoicescu, se vor acorda titluri de profesor de onoare şi se vor denumi două săli după numele unor profesori marcanţi: Ion Bidoae şi Costică Alexandru. ...
Liga Studenţilor din Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi (LSG)  a sărbătorit ieri, 9 octombrie, 21 de ani de activitate într-un mod inedit. La ora 12,00, în Sala Senatului a avut loc o dezbatere pe tema ”Calitatea vieţii studenţilor în contextul subfinanţării educaţiei”. Gazda evenimentului a avut invitaţi din ţară, dar şi oficialităţi din oraşul Galaţi. La discuţia liberă studenţii au avut ocazia să-şi expună toate nemulţumirile pe care le au în învăţă ...
UPDATE, luni, 10 octombrie: Studenţii s-au distrat duminică, 9 octombrie, în clubul Fratelli din Galaţi, la un concert "Paraziţii", organizat în cadrul Festivalului „Zilele Studenţilor Gălăţeni”, de către Liga Studenţilor din Galaţi (LSG), în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Petea Sound. ...

Violeta Ionescu, la ANIVERSARE

Joi, 29 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
S-a născut chiar pe 29 septembie – este, deci, în zodia Balanţei, semn pozitiv, masculin – cei mai mulţi romancieri sunt bărbaţi, aşa cum sunt şi puţine sculptoriţe! Element definitoriu pentru zodia Balanţei: Aer – documentarista cu verb rezonant a şi scris enorm despre aviatori, deşi nu a avut parte să zboare, a scris despre eroii aerului! Calitatea definitorie a zodiei e activitatea – câte nopţi nu i-au trebuit, un deceniu la rând, doar ca să scrie romanul istoric de ...

ANIVERSARE a comunităţii armene din Galaţi

Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 02:30 | Publicat în SOCIETATE
Ieri, comunitatea armeană din Galaţi a sărbătorit Ziua Naţională a Armenilor, la sediul pe care îl are în oraş. Membrii comunităţii s-au adunat într-o zi de o mare importanţă pentru ei şi au celebrat-o aşa cum se cuvine, alături de Delia Pohrib, muzeograf la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", şi dr. Adrian Pohrib, directorul Serviciului Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale. Au fost prezentate personalităţi armene de o valoare deosebită în Galaţi, precum Ştefan H. ...

Maestrul Alexandru Jula, la aniversare

Miercuri, 27 Iulie 2016 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În oglindă, se vedeau clar cele două lumânărele-cifre, care indicau vârsta reală a maestrului muzicii uşoare Alexandru Jula: 28 de ani… Cu seriozitate şi decenţă, nu şi-o ascunde nici pe cealaltă. Este un artist mereu pe val, dincolo de mode trecătoare, adăugând, în multe locuri din ţară, concert după concert, demonstrând că fanii pot iubi şi muzica veche, şi noile compoziţii pe care le interpretează cântăreţul gălăţean. Duminică, 24 iulie, artistul şi-a săr ...
Pagina 17 din 26