"Facem această serie de lecturi publice la Brăila, pentru că şi revista "Antares" e făcută pentru zona Galaţi-Brăila, ca şi filiala, şi festivalul internaţional", a deschis seara de poezie poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR), sâmbătă, 22 aprilie, la "Music Pub" - un club aflat, pentru câteva ceasuri, la dispoziţia scriitorilor din cele două oraşe vecine. Aşa a început seria lecturilor publice pe care filiala USR l ...

MAI MULT CA SF-UL | Wonderboy

Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în CULTURA
Un aerocab îl aştepta deja pe Martin de câteva  minute. Riscant: erau într-o zonă în care bandele de copii duri erau stăpâne: Streliţkaya rusească angaja mici criminali, care, după noile “CorectelyLaws” XXX nu puteau fi condamnaţi decât cel mult la reeducare! Aerocabul hârbuit îl lăsă pe Trump Space Tower. Celălalt îl aştepta şi lăsă să se împrăştie perdeaua de fum, ca să fie văzut. Nu părea însoţit. I se spunea şi Wonderboy. La cei numai 11 ani ai săi, m ...
Să nu credeţi că sunt imagini de prin marginea vreunui cătun sărac, nu, sunt chiar de pe strada Domnească, arteră veche, nobilă şi principală, rezervaţie istorică! Ar trebui să fie o emblemă a bătrânului nostru oraş, însă, chiar lângă Policlinica cu plată de la nr. 90, unde a fost scheletul Arenei de box (demolată în 2013, când Primăria anunţa construcţia unei parcări), zona a devenit loc de parcare a gunoaielor şi un fel de zoopark în care se întovărăşesc patr ...

EXPOZIȚIE de pictură şi artă textilă

Duminică, 23 Aprilie 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Expoziţia de pictură şi artă textilă "Art is love", semnată de plasticiana gălăţeană Simona Pascale, cunoscută deja pentru rochiile sale pictate manual - adevărate tablouri purtate de doamne, va avea vernisajul luni, 24 aprilie, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", strada Domnească nr. 19, de la ora 18,00. Va prezenta criticul de artă şi plasticianul Mariana Tomozei Cocoş. ...

Nu "Altă întrebare", ci... "Altă carte". De Ghica

Luni, 24 Aprilie 2017 12:00 | Publicat în CULTURA
"Tatăl aforismului" de la Dunărea de Jos şi.... Tecucel, scriitorul şi profesorul Vasile Ghica, "loveşte din nou", cu un volum nou-nouţ de gânduri parcă sculptate, ce va fi lansat marţi, 25 aprilie, de la orele 18,00, la sediul principal al Institutului Cultural Român, de pe Aleea Alexandru nr. 38, din Capitală! Ghica este cel mai... răspândit internaţional local: a publicat cărţi în Franţa, Italia, Spania şi, nu la îndemâna oricui, în Liban, a primit premii literare la Be ...

MAI MULT CA SF-UL | Un caz de sănătate

Sâmbătă, 22 Aprilie 2017 09:00 | Publicat în CULTURA
Sub cortul de izolare era foarte cald şi băiatul avea faţa brobonită de sudoare. Ted stătea de partea cealaltă a peretelui transparent şi căuta să-şi ascundă îngrijorarea. “Tăticule, da´ toţi-toţi oameni-s bolnavi?”, întrebă copilul şi difuzorul îi dădu vocii sale inflexiuni stranii. “Desigur”, spuse Ted. Îi era milă.  “Stai liniştit, puiule, acum trebuie să pice doctorul, să verifice... ” “Tati, bolile n-au fost învinse niciodată?” - reveni puşti ...

”Frumoasa şi Bestia”, la TEATRUL DE PĂPUȘI din Galați

Vineri, 21 Aprilie 2017 16:00 | Publicat în CULTURA
Păpuşi mari şi mici, actori, efecte de „cutie neagră” (actorii, îmbrăcaţi în negru pe fond negru, devin invizibili, cu excepţia mâinilor albe care mişcă sfeşnice şi aşează bucatele pe masă), decoruri bidimensionale, decor proiectat (castelul), film de animaţie (călătoria spre castel) - o lume uimitoare în spectacolul de duminică, de la 10,30, în sala mare a Teatrului „Fani Tardini”: ultima premieră a teatrului de păuşi „Gulliver” - „Frumoasa şi Bestia”, ...
Un covor ţesut de o gălăţeancă, în urmă cu aproape un veac, cu scopul de a fi dăruit reginei Maria, se găseşte acum în colecţia personală a folcloristul şi meşterului popular Paul Buţa. Obiectul, unic în judeţul Galaţi, are în spate o poveste captivantă. În timpul căutărilor de obiecte tradiţionale destinate expunerii la Muzeul Satului de la Gârboavele, Paul Buţa a ajuns, în anul 2006, şi în cătunul Posada, din comuna Cavadineşti, în casa unei bătrâne care ave ...
S-a deschis o nouă ediţie a concursului de creație literară/eseu pentru copii și tineri, intitulat ”Scriitori de ieri de azi și de mâine”, organizat de Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”.  Termenul limită pentru trimiterea textelor, în format electronic, este 31 mai, pe  adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak61adc4d2ed711406badc08e7b4513b62').innerHTML = ''; ...
Azi: drama „Pelicanul” De la ora 19,00, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, se joacă piesa „Pelicanul”, scrisă de un dramaturg clasic suedez August Strindberg. În regia lui Cătălin Vasiliu, va putea fi aplaudat jocul convingător al actorilor Ana Maria Ciucanu, Ciprian Braşoveanu, Flavia Călin, Ştefan Forir şi Liliana Lupan. Decorul expresionist, în unghiuri ascuţite, dinamice, realizat plasticianul Daniel Divrician, scenograf la Teatrul “Cocuette” Bu ...
Pagina 17 din 90