Tentative de manipulare a alegerilor europene

Tentative de manipulare a alegerilor europene
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat cu privire la pericolul pe care îl presupun tentativele de manipulare a viitoarelor alegeri europene din mai, un scrutin crucial asupra căruia se fac încercări de influenţare, atât din interiorul, cât şi din afara Uniunii Europene, informează EFE. "Văd deja tentative de influenţare, prin manipulări, a alegerilor pentru Parlamentul European. Vin din multe direcţii, nu numai din afara UE", a susţinut Juncker, într-un interviu difuzat de grupul media german Funke.

Potrivit şefului Comisiei Europene, există "state în interiorul UE" care încearcă să devieze voinţa alegătorilor "către o anumită direcţie" şi prin intermediul difuzării de "fake news" (ştiri false). Însă Juncker a dat asigurări că executivul european este "echipat" pentru a răspunde acestor tentative şi a anunţat că-şi va înmulţi eforturile în următoarele săptămâni pentru a putea face faţă oricăror situaţii care ar putea apărea.

Juncker a dat ca exemplu recentele acuzaţii ale premierului ungar Viktor Orban, care a încercat să-l facă răspunzător pentru Brexit şi de o divizare între Estul şi Vestul Europei.

Citit 956 ori Ultima modificare Luni, 22 Aprilie 2019 15:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.