Fratele miliardarului Lakshmi Mittal, arestat în Bosnia

Fratele miliardarului Lakshmi Mittal, arestat în Bosnia
Suspectat de fapte de crimă organizată
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Industriaşul indian Pramod Mittal, fratele miliardarului Lakshmi Mittal, a fost arestat marţi în Bosnia, într-o anchetă financiară asupra unor presupuse fraude, a anunţat procuratura locală, relatează AFP.

Presupusa fraudă se referă la administrarea unei uzine cocsochimice din Lukavac (nord-est), la care acest om de afaceri este din 2003 unul din conducători. "Poliţia, care a acţionat la ordinul procuraturii, l-a arestat pe preşedintele consiliului de supraveghere a GIKIL, Pramod Mittal", a declarat presei procurorul Cazim Serhatlic.

GIKIL este o societate înfiinţată în 2003 şi este condusă de firma Global Steel Holdings, aparţinând lui Pramod Mittal, împreună cu o companie locală de stat (KHK). Uzina cocsochimică din Lukavac are circa o mie de angajaţi.

Alţi doi responsabili ai societăţii, directorul general Paramesh Bhattacharyya, precum şi un membru al consiliului de supraveghere au fost, de asemenea, arestaţi, potrivit sursei, care nu a precizat naţionalitatea acestora. Ei sunt suspectaţi de "crimă organizată, mai precis de abuz de putere şi abuz în domeniul economic", a spus procurorul.

Cazim Serhatlic a precizat că suspecţii sunt pasibili de pedepse de până la 45 de ani de închisoare. Potrivit procurorului, un al patrulea individ este vizat de un mandat de arestare, "pentru că este considerat membru al acestui grup infracţional organizat, avându-l în frunte pe Pramod Mittal". Suspecţii urmau să fie prezentaţi procuraturii în cursul zilei de miercuri.

Potrivit site-ului de informaţii Zurnal.info, specializat în crima organizată, afacerea se referă la deturnarea a "cel puţin cinci milioane de mărci bosniace" (2,5 milioane de euro).

Frate mai mic al lui Lakshmi Mittal, CEO al gigantului în domeniul oţelului ArcelorMittal, Pramod Mittal a efectuat mai multe investiţii în Peninsula Balcanică. El a fost, printre altele, proprietarul complexului metalurgic bulgar Kremikovtsi, care şi-a încheiat activitatea în 2009, precum şi al clubului de fotbal ŢSKA Sofia, pe care l-a vândut în acelaşi an.

Citit 2364 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iulie 2019 15:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.