Andrzej Duda, reales la limită preşedinte al Poloniei

Andrzej Duda, reales la limită preşedinte al Poloniei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a câştigat la limită al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, potrivit rezultatelor oficiale cvasi-complete transmise luni de comisia electorală (PKW), relatează DPA şi AFP.

Duda a obţinut 51,2 la sută din sufragii, în urma numărării a 99,8 la sută din buletinele de vot.

Rivalul său, primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, din partea formaţiunii de centru Platforma Civică, aflată în opoziţie, a obţinut 48,8 la sută din voturi.

Voturile din secţiile rămase "nu vor afecta semnificativ" rezultatul final, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele PKW, judecătorul Sylwester Marciniak.

Prezenţa la urne a fost neobişnuit de ridicată, de 68,12 la sută, a precizat comisia electorală.

Actualul preşedinte şi-a revendicat rapid victoria duminică noaptea, deşi rezultatele oficiale erau aşteptate abia în cursul zilei de luni. "Să câştig alegerile prezidenţiale cu o prezenţă la vot de aproape 70 la sută este ceva incredibil. Sunt impresionat", a declarat Duda, în timpul unui miting electoral la Pultusk, la aproximativ 60 de kilometri nord de Varşovia.

Rezultatul este un câştig pentru partidul naţional-conservator, aflat din 2015 la guvernare în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), şi pentru liderul său, Jaroslaw Kaczynski.

PiS a evitat scenariul în care un preşedinte de opoziţie ar fi putut respinge prin veto legi aprobate de parlamentul controlat de partidul aflat la putere. Prin urmare, victoria lui Duda ar urma să permită PiS să îşi consolideze controlul asupra puterii.

Următoarele alegeri legislative sunt programate în 2023.

Înainte de alegeri, oponenţii lui Duda şi ai guvernului PiS şi-au exprimat teama că un al doilea mandat prezidenţial ar putea încuraja PiS să anihileze libertăţile mass-media, ale instanţelor şi administraţiilor locale, făcând regimul din ce în ce mai autocratic. Dar în noaptea alegerilor, preşedintele în exerciţiu a adoptat un ton conciliator, invitându-l pe Rafal Trzaskowski la palatul prezidenţial.

"Vreau să dăm mâna (...) astfel încât toţi compatrioţii noştri să poată vedea acest gest şi emoţiile să se reducă, în timp ce ele au mers prea departe de mai multe ori", a spus Duda.

"Rezultatul bun al lui Rafal Trzaskowski îi oferă posibilitatea de a deveni o figură-cheie a opoziţiei liberale", a declarat la postul privat de televiziune TVN24 politologul Andrzej Rychard.

Candidatul Platformei Civice promisese îmbunătăţirea relaţiilor cu UE, afectate după venirea la putere a PiS.

Citit 995 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2020 18:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.