Trump, achitat de Senatul SUA

Trump, achitat de Senatul SUA
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Senatul SUA l-a achitat, sâmbătă, pe fostul preşedinte Donald Trump, care era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie. În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă. Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare. În contextul în care era necesară majoritatea de două treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare. Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie". Potrivit articolului de inculpare, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite". Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Noul președinte american Joe Biden le-a cerut conaționalilor săi, după ce predecesorul său Donald Trump a fost achitat de către Senat în procesul în care era acuzat de instigare la violențele de la Capitoliu din 6 ianuarie, să fie vigilenți și să apere întotdeauna democrația deoarece "violența și extremismul nu își au locul în America". "Chiar și cei care s-au opus condamnării, cum ar fi liderul minorităților din Senat, McConnell, cred că Donald Trump este vinovat de "rușinea abandonării datoriei" și că este responsabil practic și moral pentru provocarea violenței declanșate la Capitoliu", a precizat președintele american.

Citit 412 ori Ultima modificare Duminică, 14 Februarie 2021 21:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.