Uniunea Europeană nu exclude acţiuni judiciare împotriva companiei AstraZeneca

Uniunea Europeană nu exclude acţiuni judiciare împotriva companiei AstraZeneca
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Uniunea Europeană nu exclude acţiuni judiciare împotriva companiei farmaceutice AstraZeneca, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, citat de AFP.

"Există îngrijorare şi, mai mult, fără îndoială, un anumit număr de încălcări ale contractului, iar Europa nu va fi vreo jucărie simpatică de pluş care să dea bani fără să aştepte nimic în schimb", a spus oficialul, la postul Radio Classique. "Ne apărăm interesele. Pot exista acţiuni judiciare. Nu este exclus", a adăugat el.

AstraZeneca a anunţat sâmbăta trecută noi întârzieri ale livrărilor de vaccin împotriva coronavirusului pentru UE, invocând restricţii de export.

"Trebuie să facem presiuni, suntem mai puternici ca europeni decât dacă Franţa ar acţiona de una singură", a apreciat Beaune. "Înaintea acţiunilor judiciare, există presiunea politică sau chiar a consiliului de administraţie, în interiorul firmei". "Dacă va fi nevoie de acţiuni judiciare, le vom efectua, dar asta durează. Astăzi, urgenţa este producţia", a mai spus secretarul de stat.

Citit 464 ori Ultima modificare Marți, 16 Martie 2021 23:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.