Președintele Franţei l-a comemorat pe Napoleon Bonaparte

Președintele Franţei l-a comemorat pe Napoleon Bonaparte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Emmanuel Macron a comemorat miercuri bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, un eveniment care reaprinde controversele legate de această personalitate complexă şi incontestabilă din istoria Franţei, relatează AFP.

Pe 5 mai 1821, fostul împărat francez a murit, la vârsta de 51 de ani, departe de familia şi de ţara lui, pe insula Sfânta Elena, un mic teritoriu izolat din Atlanticul de Sud, unde britanicii l-au trimis în exil, după ultima sa înfrângere militară, suferită la Waterloo.

La 200 de ani după moartea lui, preşedintele francez Emmanuel Macron a depus o coroană de flori la mormântul său, plasat sub maiestuoasa cupolă a Domului Invalizilor din Paris.

Înaintea acelui moment, şeful statului francez a susţinut un discurs "pentru a privi în faţă" acel "om complex" care a fost Napoleon, însă mesajul lui nu se dorește a se înscrie "nici în hagiografie, nici în negare, nici în pocăinţă", a precizat Palatul Elysee.

Iniţiativa şefului statului francez se anunţă însă una destul de delicată, deoarece Napoleon, "o personalitate majoră a istoriei", este "contestat dintotdeauna", reaminteşte Institute de France, o instituţie creată în 1795 şi care grupează elitele ştiinţifice, literare şi artistice ale Franţei.

Napoleon continuă să inflameze dezbaterile între apărătorii lui, care îl celebrează pe strategul militar şi pe iniţiatorul "statului modern", şi criticii lui, care îl acuză că a provocat sute de mii de decese în timpul campaniilor sale militare şi că a restabilit sclavia.

În faţa unei moşteniri atât de controversate, preşedinţii francezi au evitat să adopte poziţii tranşante faţă de Napoleon, după ce Georges Pompidou a celebrat în 1969 bicentenarul naşterii sale, la Ajaccio, oraşul natal corsican al fostului împărat. "Nu există un nume mai glorios decât cel al lui Napoleon. Pornind de la nimic, lipsit de tot şi de toate, el a obţinut totul", a rezumat cu acea ocazie succesorul preşedintelui Charles de Gaulle.

Dorind să marcheze această comemorare, Emmanuel Macron "nu se va ascunde", afirma biroul de presă de la Palatul Elysee, subliniind voinţa sa de "a privi în faţă" istoria Franţei, indiferent dacă este vorba despre Napoleon sau despre acţiunile Franţei în Algeria şi în Rwanda, alte două chestiuni memoriale delicate în care s-a implicat actualul preşedinte francez.

Citit 643 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Mai 2021 20:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.