Statele Unite nu mai vor să cumpere... Groenlanda

Statele Unite nu mai vor să cumpere... Groenlanda
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statele Unite vor să îşi consolideze relaţia cu Groenlanda, în special din punct de vedere comercial, a declarat joi, 20 mai 2021, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken în timpul unei vizite în aceste teritoriu danez din Arctica, adăugând că Washingtonul nu are însă nicio intenţie să o cumpere, aşa cum a sugerat fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP.

Anul trecut, SUA au deschis un consulat în micuţa capitală a Groenlandei, Nuuk, şi au deblocat un ajutor de 12 milioane de dolari pentru proiecte civile.â

Deşi a vorbit despre "finanţări suplimentare", Blinken a rămas vag în privinţa noilor proiecte ale SUA, în contextul în care noul guvern local groenlandez a lansat ideea unui acord de liber schimb la începutul acestei săptămâni.

"Am discutat astăzi despre asta, ne-ar plăcea să ne consolidăm relaţia comercială", a spus secretarul de stat american în cadrul unei conferinţe de presă cu noul premier din Groenlanda, Mute Egede.

Întrebat dacă SUA au exclus complet orice plan de a cumpăra Groenlanda, Blinken a răspuns sobru, dar cu un zâmbet: "Pot confirma că aşa este".

Propunerea lui Donald Trump din 2019, calificată drept "absurdă" de guvernul danez, a reprezentat o gafă diplomatică, dar a încarnat, chiar dacă în mod caricatural, noile ambiţii americane în Arctica.

Vizita rapidă în Groenlanda a lui Blinken, la întoarcerea de la un Consiliu al Arcticii în Islanda şi a unei prime etape în Danemarca, a fost salutată atât ca o dorinţă de a repara relaţia, dar şi ca un semn al unui nou interes.

Citit 704 ori Ultima modificare Vineri, 21 Mai 2021 20:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.