”Repetiție” pentru alegerile prezidențiale

”Repetiție” pentru alegerile prezidențiale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Francezii votează duminică în primul tur al alegerilor regionale, un scrutin cu aspecte de repetiţie generală cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale şi care ar putea duce la preluarea de către extrema dreaptă a mai multor teritorii, relatează AFP.

Criza COVID a umbrit în mare măsură o campanie electorală discretă pentru aceste alegeri proporţionale în două tururi, adesea evitate de alegători. În 2010 şi 2015, mai mult de un francez din doi s-a abţinut în primul tur.

Însă miza acestui scrutin, amânat cu trei luni din cauza situaţiei sanitare şi al cărui al doilea tur va avea loc pe 27 iunie, nu este mai puţin importantă, întrucât cele 13 regiuni ale Franţei au competenţe în domeniul transportului public, dar şi în cel al învăţământului secundar şi al amenajării teritoriului, în special.

Pentru prima dată, câteva dintre ele ar putea fi conduse de Rassemblement National (Adunarea Naţională - RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine le Pen, scrie AFP.

Este un semnal de alarmă pentru preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care Marine le Pen a fost adevrsar direct în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2022.

Citit 447 ori Ultima modificare Vineri, 18 Iunie 2021 22:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.