Rusia acuză SUA și Marea Britanie de incitare la conflict

Rusia acuză SUA și Marea Britanie de incitare la conflict
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Rusia a acuzat Marea Britanie şi Statele Unite, vineri, 25 iunie 2021, de încercare de a incita la conflict în Marea Neagră şi a declarat că îşi va apăra graniţele folosind toate mijloacele posibile, inclusiv forţa militară, notează Reuters. Viceministrul de externe Serghei Riabkov s-a exprimat la o zi după ce Moscova a avertizat Marea Britanie că va bombarda navele britanice în Marea Neagră, dacă ceea ce a numit drept acţiuni provocatoare ale marinei britanice se vor repeta în largul coastei Crimeii, anexate de Rusia. Rusia consideră peninsula parte a teritoriului său. Ea a anexat Crimeea în 2014, dar peninsula este recunoscută la nivel internaţional ca fiind parte a Ucrainei, aminteşte Reuters.

"Washingtonul şi Londra neagă realitatea (...) încercând să provoace conflicte", a declarat oficialul rus. "Acestea sunt ape teritoriale ruseşti, aceasta este graniţa noastră. Pot confirma că noi o vom apăra cu toate mijloacele posibile, inclusiv militare", a adăugat Riabkov.

Rusia a anunţat miercuri că a tras focuri de avertisment și a lansat bombe în calea unei nave de război britanice, pentru a o alunga din apele Mării Negre, în largul coastei Crimeii.

Marea Britanie a respins descrierea de către Rusia a incidentului.

Potrivit Londrei, focurile de armă ar fi fost parte a unui "exerciţiu de artilerie" rus anunţat în prealabil şi nu a fost lansată nicio bombă. Londra a confirmat că un distrugător britanic, HMS Defender, a navigat prin ceea ce a descris drept ape aparţinând Ucrainei.

Citit 519 ori Ultima modificare Vineri, 25 Iunie 2021 18:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.