Fără summit între Uniunea Europeană și Rusia

Fără summit între Uniunea Europeană și Rusia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Kremlinul ''a aflat cu regret'' respingerea de către Uniunea Europeană (UE) a iniţiativei franco-germane pentru o relansare a dialogului cu Rusia, printr-un summit cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, informează AFP.

La o săptămână după summitul dintre Vladimir Putin și Joe Biden, liderii german şi francez, Angela Merkel şi Emmanuel Macron, au venit cu inițiativa organizării unei întâlniri cu Rusia pentru a discuta subiecte de interes major pentru UE. Însă această iniţiativă a divizat statele membre ale UE şi nu s-a ajuns la un consens. Statele baltice, Polonia, Suedia şi Ţările de Jos s-au opus reluării dialogului, apreciind că liderul rus se face vinovat de acţiuni agresive împotriva unor ţări europene. Kremlinul a reproşat adversarilor că înstrăinează Rusia, "făcând totul pentru a avea pe teritoriul lor tot mai mulţi soldaţi ai NATO".

Relaţiile dintre UE şi Rusia nu au încetat să se deterioreze după anexarea Peninsulei Crimeea şi declanşarea conflictului armat în Ucraina, în 2014. De atunci, nu a avut loc niciun summit UE-Rusia.

Citit 536 ori Ultima modificare Vineri, 25 Iunie 2021 21:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.