Vaccinare anti COVID-19. Doze pentru 70 la sută din populația UE

Vaccinare anti COVID-19. Doze pentru 70 la sută din populația UE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uniunea Europeană şi-a atins obiectivul de a dispune de suficiente doze pentru a vaccina 70 la sută din populaţia sa adultă împotriva COVID-19, a anunţat sâmbătă, 10 iulie 2021, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Responsabilitatea de a administra dozele este a guvernelor celor 27 de state membre, iar unele avansează mai repede decât altele, însă, potrivit şefei CE, "UE şi-a respectat promisiunea".

Programul UE de achiziţie în comun a vaccinurilor, gestionat de Comisia Europeană, a furnizat 330 milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer, 100 milioane de AstraZeneca, 50 milioane de Moderna şi 20 milioane de Johnson & Johnson.

"COVID-19 nu este încă învinsă. Dar suntem pregătiţi să furnizăm în continuare vaccinuri - inclusiv împotriva noilor variante. Acum, statele membre trebuie să facă tot posibilul pentru ca vaccinarea să avanseze. Abia atunci vom fi cu toţii în siguranţă", a adăugat ea.

Citit 259 ori Ultima modificare Luni, 12 Iulie 2021 00:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.