Ultimii soldați americani au părăsit Afganistanul, după 20 de ani de război

Ultimii soldați americani au părăsit Afganistanul, după 20 de ani de război
Talibanii jubilează
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, au mărşăluit triumfal marţi dimineaţă, 31 august 2021, pe aeroportul din Kabul, după plecarea ultimilor militari americani, însoţiţi de oamenii lor în uniforme de forţe speciale şi fluturând steaguri, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a condus un grup de oficiali pe pistă, iar expresia sa în general impasibilă a fost înlocuită de această dată cu un surâs larg, comentează agenţia franceză de presă.

Membrii forţelor speciale talibane, numite 'Badri 313', echipaţi cu ghete şi veste bej imaculate, peste ţinuta de camuflaj, au stat la fotografii, ridicând arme automate americane şi fluturând drapelul alb pe care este scrisă cu negru declaraţia de credinţă, Shahada.

Mult timp considerat unul dintre cele mai sigure locuri din ţară, aeroportul civil din Kabul a fost devastat. Pe jos, la aproape toate intrările puteau fi văzute cartuşe goale.

Pe parcursul celor 15 zile care au urmat preluării controlului de către talibani asupra capitalei la 15 august, împrejurimile aeroportului au fost ocupate de o mare mulţime, care a încercat cu disperare să se urce în avioanele de evacuare ale comunităţii internaţionale, orchestrate de SUA. Însă mulţi afgani au rămas blocaţi în exteriorul acestei zone de o serie de baraje ale talibanilor. Marţi, toate aceste posturi de control, cu excepţia unuia singur, au fost ridicate de pe drumul care duce la aeroport.

Asigurarea securităţii aeroportului internaţional din Kabul este o chestiune-cheie. Talibanii au spus în multe rânduri că nu vor accepta ajutorul militar internaţional. În incintă, zeci de avioane şi elicoptere, donate de Washington armatei regulate afgane, au fost distruse de trupele americane înainte de plecarea lor, pentru a nu mai putea fi folosite. Aproximativ 70 de vehicule blindate MRAP rezistente la mine, care costă un milion de dolari bucata, şi 27 de vehicule uşoare Humvee au fost de asemenea scoase din funcţiune de armata americană la încheierea podului aerian creat timp de două săptămâni, care a permis evacuarea a circa 123.000 de persoane din ţară, în mare majoritate afgani. SUA şi-au distrus de asemenea sistemul de apărare antirachetă C-RAM, care a oprit luni un tir de rachete al grupării Stat Islamic asupra aeroportului.

Pentagonul a anunțat că retragerea ultimilor soldați americani, după 20 de ani de război, a avut loc în cursul zilei de luni. "Ultimul avion C-17 a decolat de pe aeroportul din Kabul pe 30 august", la orele 19:29 GMT, a declarat într-o conferinţă de presă generalul Kenneth McKenzie, care conduce comandamentul central de care depinde Afganistanul.

Ambasadorul american la Kabul, Ross Wilson, şi un general, Chris Donahue, au fost ultimii americani care au părăsit ţara. Cei doi au fost ultimii care au urcat în avion.

Citit 399 ori Ultima modificare Marți, 31 August 2021 17:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.