Acord între Uniunea Europeană și AstraZeneca

Acord între Uniunea Europeană și AstraZeneca
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca şi Uniunea Europeană (UE) au încheiat un acord asupra aprovizionării cu vaccinuri anti-COVID-19, înţelegere ce pune capăt procedurii judiciare angajate în primăvară de blocul european, din cauza întârzierilor în livrări, au anunţat vineri cele două părţi, informează AFP şi Reuters.

Potrivit acordului, până la finalul primului trimestru al anului 2022, AstraZeneca se obligă să livreze suplimentar circa 200 milioane de doze în total, pentru a completa cele circa 100 milioane deja primite de cele 27 de ţări membre ale UE, pe 30 iunie 2021, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat, subliniind că acordul semnat în august 2020 stipula 300 milioane de doze.

Reuters precizează că, în conformitate cu noul acord, AstraZeneca va livra 60 milioane de doze din vaccinul său Vaxzevria, până la sfârşitul trimestrului trei al acestui an, alte 75 milioane până la sfârşitul trimestrului patru şi încă 65 milioane până la sfârşitul primului trimestru al lui 2022.

Citit 631 ori Ultima modificare Vineri, 03 Septembrie 2021 15:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.