Fondurile UE trebuie condiționate de respectarea statului de drept

Fondurile UE trebuie condiționate de respectarea statului de drept
Opinie fără echivoc în spațiul comunitar
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Patru din cinci repondenţi (81 la sută) afirmă că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să acorde fonduri doar statelor membre care respectă principiile democratice şi statul de drept, relevă un sondaj Eurobarometru publicat vineri de Parlamentul European, înainte de dezbaterea privind Starea UE din 15 septembrie.

"Poziţia Parlamentului European a fost una clară, şi anume că fondurile UE de redresare nu trebuie să ajungă la guverne care nu respectă valorile democratice fundamentale sau nu susţin statul de drept. Acest sondaj confirmă faptul că o majoritate covârşitoare a cetăţenilor UE sunt de acord cu această poziţie. Cine subminează în mod constant valorile UE nu ar trebui să se aştepte să primească fonduri UE", a declarat preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.

Eurobarometrul arată un sprijin public clar pentru transparenţa şi controlul eficace al fondurilor UE acordate în cadrul programului NextGenerationEU. Potrivit sondajului, 53 la sută dintre cetăţenii UE (58 la sută în România) sunt pe deplin de acord că trebuie să existe un control eficient, iar alţi 32 la sută (29 la sută în România) tind să fie de acord. Numai 8 la sută dintre repondenţi, în medie la nivelul UE, nu împărtăşesc această opinie. Aceasta este o poziţie împărtăşită de Parlamentul European, care evaluează în prezent îndeaproape planurile naţionale împreună cu Comisia, pentru a se asigura că aceste fonduri sunt utilizate în conformitate cu obiectivele unei societăţi europene mai ecologice, mai digitalizate şi mai reziliente, se menţionează în comunicatul citat.

Cetăţenii evaluează pozitiv premisa programului de redresare al Uniunii Europene în valoare de 800 miliarde de euro. Trei din cinci cetăţeni (60 la sută) cred că proiectele NextGenerationEU vor ajuta ţara lor să depăşească efectele negative economice şi sociale cauzate de pandemia de coronavirus; 59 la sută dintre cetăţeni afirmă, de asemenea, că programul va ajuta ţara lor să fie mai bine pregătită pentru provocările viitoare. În acest context, sondajul arată, de asemenea, că 53 la sută dintre cetăţenii europeni (65 la sută dintre români) au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, doar 19 la sută (13 la sută în România) având o imagine destul de negativă sau foarte negativă.

Cu toate acestea, rezultatele sondajului sugerează îngrijorări într-o serie de ţări ale UE cu privire la modul în care guvernele naţionale vor utiliza efectiv aceste fonduri suplimentare ale UE. În timp ce, în medie, 45 la sută dintre cetăţenii UE (34 la sută în România) au încredere în guvernele lor naţionale în această privinţă, 41 la sută dintre repondenţi (56 la sută în România) îşi exprimă îndoiala, indicând diferenţe semnificative în UE în ceea ce priveşte nivelurile de încredere în propriile guverne.

De asemenea, opinia publică sprijină în mod clar poziţia adoptată recent de Parlamentul European în dezbaterea privind necesitatea condiţionalităţii, controlului şi transparenţei.

Citit 338 ori Ultima modificare Vineri, 10 Septembrie 2021 17:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.