Uniunea Europeană, împotriva renegocierii protocolului irlandez

Uniunea Europeană, împotriva renegocierii protocolului irlandez
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Uniunea Europeană s-a pronunţat vineri împotriva oricărei renegocieri a dispoziţiilor post-Brexit specifice Irlandei de Nord, aşa cum solicită Londra, declarându-se deschisă pentru ''soluţii practice'' la dificultăţile pe care aceste reguli le ridică în provincia britanică, informează France Presse.

Protocolul nord-irlandez anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din UE prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se vor efectua în porturile nord-irlandeze, controale care se aplică şi pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Acest text, criticat pentru că ar perturba aprovizionarea Irlandei de Nord, provoacă nervozitate în interiorul comunităţii unioniste, favorabilă rămânerii acestei provincii în Regatul Unit. Guvernul britanic, care a semnat textul, a cerut renegocierea acestuia, susţinând că este inaplicabil.

''O renegociere a protocolului ar însemna instabilitate, incertitudine şi impredictibilitate în Irlanda de Nord'', a subliniat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, care joi s-a aflat în vizită la Belfast. ''Protocolul nu este problema. Dimpotrivă, el este soluţia”, a explicat reprezentantul executivului UE.

Joi, liderul unioniştilor nord-irlandezi, Jeffrey Donaldson, a ameninţat că va părăsi executivul local de la Belfast, dacă dispoziţiile vamale post-Brexit în Irlanda de Nord nu vor fi renegociate.

Citit 434 ori Ultima modificare Vineri, 10 Septembrie 2021 17:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.