Alegeri în Germania, pentru desemnarea succesorului Angelei Merkel

Alegeri în Germania, pentru desemnarea succesorului Angelei Merkel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţă în Germania pentru alegerile generale, în care social-democraţii şi conservatorii se luptă pentru a-i succeda cancelarului Angela Merkel, care se va retrage după 16 ani la putere.

Aproximativ 60,4 milioane de alegători au timp până la ora 18:00 (16:00 GMT) să îşi aleagă deputaţii, iar aproximativ 40 la sută dintre aceştia erau încă indecişi cu câteva zile înainte de vot, care este crucial pentru cea mai mare economie europeană. Este puţin probabil ca publicarea primelor estimări la ieşirea de la urne, la ora 16:00 GMT, să aducă mai multă claritate: mulţi alegători, printre care şi Angela Merkel, au ales votul prin corespondenţă, care nu este inclus în această primă fotografie a alegerilor, scrie AFP.

Numele viitorului cancelar şi componenţa probabilei sale majorităţi ar putea fi cunoscute abia duminică seară.

Negocieri lungi vor fi necesare în următoarele luni pentru a forma viitoarea echipă guvernamentală, chiar cu riscul de a paraliza Europa până în primul trimestru al anului 2022.

Angela Merkel, care se pregăteşte să se retragă din politică, ar putea fi nevoită să rămână la conducerea ţării până la sfârşitul anului, pentru a se ocupa de afacerile curente.

Citit 434 ori Ultima modificare Duminică, 26 Septembrie 2021 15:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.