Sărăcie extremă pentru trei din patru venezueleni

Sărăcie extremă pentru trei din patru venezueleni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Trei sferturi din populația Venezuelei trăiește în sărăcie extremă, în contextul în care ţara sud-americană, care a fost unul din cei mai prosperi exportatori de petrol, trece printr-o criză economică fără precedent, relatează AFP și France24, potrivit Agerpres.

O anchetă privind condiţiile de trai coordonată de Universitatea catolică Andres Bello (UCAB, instituţie privată) a constatat că 76,6 la sută dintre familiile din Venezuela trăiesc în sărăcie extremă, adică veniturile nu le permit să-şi acopere nevoile alimentare, iar 94,5 la sută dintre gospodării trăiesc sub pragul sărăciei de 1,9 dolari pe zi.

"Am ajuns la un plafon al sărăciei", iar sărăcia extremă continuă să progreseze, a declarat sociologul Luis Pedro Espana, la prezentarea studiului. Potrivit aceleiaşi analize, în 2019-2020, sărăcia extremă afecta 67,7 la sută dintre gospodării. Studiul a mai stabilit că populaţia Venezuelei a scăzut la 28,8 milioane de locuitori, deoarece aproximativ cinci milioane de oameni au plecat din ţară, din cauza crizei economice şi politice.

Considerată mai demult una din cele mai bogate ţări ale Americii de Sud, datorită petrolului, Venezuela a înregistrat o scădere a produsului intern brut cu 80 la sută din 2013, atât din cauza scăderii producţiei şi a preţurilor ţiţeiului, cât şi din cauza unei gestiuni deficitare şi a crizei politice.

În schimb, cifrele oficiale prezentate de guvernul de orientare socialistă susţin că doar 17 la sută dintre venezueleni trăiesc sub pragul sărăciei şi doar patru la sută în sărăcie extremă.

Studiul UCAB a mai arătat că doar 50 la sută dintre venezuelenii care au vârsta necesară muncesc, iar în cazul femeilor această proporţie este de doar 33 la sută.

Citit 582 ori Ultima modificare Vineri, 01 Octombrie 2021 01:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.