Rusia crește exporturile de gaze

Rusia crește exporturile de gaze
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prețul gazelor în Marea Britanie și în Europa s-a prăbușit vineri cu până la o cincime, în urma semnalelor că Rusia va crește exporturile către regiune, după ce a restricționat livrările timp de luni de zile relatează Financial Times.

Compania Gazprom a anunțat că și-a atins obiectivul de umplere a depozitelor interne, la două zile după ce președintele Vladimir Putin a cerut companiei să înceapă să aprovizioneze depozitele europene. Intervenția vine după ce unii analiști au afirmat că Moscova a alimentat o criză energetică prin reducerea livrărilor.

Traderii au avertizat că prețurile ar putea crește din nou în mod rapid dacă livrările suplimentare din Rusia nu se materializează în noiembrie, dar au spus că semnalele de la Moscova au fost suficiente pentru a bloca creșterea care se manifesta de luni de zile. „Totul se leagă de Rusia și de speranța că, în sfârșit, livrările vor crește, după jocurile pe care le-am văzut din partea Moscovei în acest an”, a declarat un director din domeniul comerțului cu energie.

Gazprom a anunțat vineri că va finaliza stocarea internă până pe 8 noiembrie, aceeași zi despre care Putin a spus că ar trebui să fie termenul pentru începerea livrărilor suplimentare spre Germania și Austria, reduse la niveluri neobișnuit de scăzute înainte de iarnă.

Cu toate acestea, există în continuare îngrijorări legate de faptul că Europa începe iarna cu niveluri mai scăzute de gaze în depozite decât de obicei și, dacă vremea va fi puțin mai rece decât în mod normal, aprovizionarea ar putea rămâne la limită, ceea ce ar impulsiona prețurile.

Citit 400 ori Ultima modificare Duminică, 31 Octombrie 2021 17:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.