Viitorul cancelar al Germaniei, favorabil vaccinării obligatorii

Viitorul cancelar al Germaniei, favorabil vaccinării obligatorii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viitorul cancelar german Olaf Scholz a declarat că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP. Olaf Scholz a afirmat că "a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag, la care participă toate partidele'', potrivit unor surse apropiate viitorului cancelar social-democrat.

Succesorul Angelei Merkel ''şi-a semnalat simpatia pentru o astfel de reglementare'' marţi, în cursul unei reuniuni între Merkel, succesorul acesteia şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, care ar putea duce la o înăsprire a restricţiilor anti-COVID, au precizat sursele citate.

Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat Austria. Dar situaţia sanitară rămâne foarte tensionată marţi, cu o rată de incidenţă de 452,2 la 100.000 de locuitori.

Campania de vaccinare din Germania a dus până acum la vaccinarea completă a aproximativ 57 milioane de persoane (68,5 la sută). Vaccinarea obligatorie, respinsă mult timp de majoritatea germanilor, este acum cerută de aproape două treimi dintre ei (64 la sută), potrivit unui sondaj recent realizat de RTL şi ntv.

Citit 305 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Decembrie 2021 17:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.