Partidele naționaliste și de extremă dreapta resping "guvernarea UE"

Partidele naționaliste și de extremă dreapta resping "guvernarea UE"
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Liderii partidelor europene naţionaliste şi de extremă dreapta au discutat sâmbătă, la Varşovia, despre posibilitatea unor voturi comune în Parlamentul European, dar nu au reuşit să încheie o alianţă formală, scrie AFP.

Premierul ungar Viktor Orban, lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi Jaroslaw Kaczynski, preşedintele partidului conservator polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) se numără printre liderii celor 15 partide europene conservatoare şi de extremă dreapta care au luat parte la această reuniune în capitala Poloniei.

Într-o declaraţie comună transmisă la final, participanţii şi-au afirmat opoziţia lor faţă de ''o Europă guvernată de o elită autoproclamată'', subliniind că ''numai instituţiile suverane ale statelor au o deplină legitimitate democratică''. ''Fie (...) împreună vom pune capăt uzurpării care concentrează puterea în mâinile elitelor europene (...), fie ne vom confrunta cu extinderea competenţelor (instituţiilor europene) şi contractarea a ceea ce este una dintre cele mai bune invenţii ale umanităţii, adică statele suverane'', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Participanţii au mai discutat despre ''o cooperare mai strânsă în Parlamentul European'', care să includă ''organizarea de reuniuni comune şi alinierea voturilor asupra chestiunilor comune, precum protejarea suveranităţii statelor membre şi poziţia asupra imigraţiei ilegale''.

Partidele participante la reuniunea de sâmbătă sunt în prezent scindate în două grupuri politice în Parlamentul European, însă speră că vor reuşi într-un anumit orizont de timp să se reunească într-un singur grup şi au stabilit să organizeze periodic reuniuni cum a fost cea de la Varşovia. Un eurodeputat al PiS, Tomasz Poreba, prezent la reuniune, a declarat că crearea unui grup comun al partidelor europene conservatoare şi de extremă dreapta nu s-a aflat pe agenda acesteia şi nici nu este ''în prezent la ordinea zilei''.

Dar o nouă forţă de acest fel în Parlamentul European este ''cu atât mai necesară, dat fiind că suntem confruntaţi cu o coaliţie germană care face din obiectivul federalist o prioritate, şi care de asemenea va contribui cu certitudine la agravarea presiunii migratorii asupra ţărilor noastre'', a declarat Marine Le Pen, cu referire la noua coaliţie ce va prelua conducerea guvernului german. Noua linie politică a Germaniei va fi în conflict ''nu doar cu politica guvernului ungar, ci şi cu opţiunile societăţilor central-europene, în privinţa a tot ceea ce ele cred despre valori, familie, integrare (europeană) şi migraţie'', a declarat săptămâna trecută şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Programul de guvernare al noului executiv german este ''extrem de departe de ceea ce noi, în partea centrală a Europei, credem despre lume şi societăţi'', a rezumat el. Noul guvern german ''doreşte în mod clar crearea unor State Unite ale Europei, dar măcar o face în mod deschis, nu prin extinderi pe ascuns ale puterilor instituţiilor europene şi prin slăbirea celor ale statelor membre în UE”, a mai remarcat şeful de cabinet al premierului ungar, după consultarea programului de guvernare al viitoarei coaliţii guvernamentale de la Berlin, formată din trei partide progresiste, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal Democrat (FDP).

Această coaliţie va încerca să obţină în UE schimbări ce pot fi implementate doar prin revizuirea tratatelor, iar Ungaria ''nu este singura ţară'' care se va opune acestor schimbări, a anticipat oficialul ungar.

Citit 340 ori Ultima modificare Duminică, 05 Decembrie 2021 15:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.