Pe timp de război, americanii redescoperă valoarea.... bălegarului

Pe timp de război, americanii redescoperă valoarea.... bălegarului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După ce ani de zile au folosit tot felul de instrumente de marketing pentru a promova fertilizatorii pe bază de bălegar pentru culturile agricole, criza globală de îngrăşăminte chimice, agravată de invadarea Ucrainei, a făcut ca, în sfârșit, din ce în ce mai mulţi fermieri americani să bată la uşa producătorilor de profil, relatează Reuters.

"Aş fi vrut să am mai mult de vânzare. Însă nu există cantităţi suficiente pentru a face faţă cererii", spune Abe Sandquist, fondatorul firmei Natural Fertilizer Services Inc, din statul american Iowa.

Unii crescători de animale, inclusiv cei care până acum plăteau pentru a scăpa de dejecţiile animalelor lor, au descoperit o afacere profitabilă în vânzarea bălegarului către cultivatorii de cereale. În plus, firmele care produc echipamente pentru împrăştierea bălegarului traversează şi ele o perioadă profitabilă.

Nu doar că din ce în ce mai mulţi fermieri americani caută să obţină bălegar pentru însămânţările de primăvară, dar unele firme care se ocupă de bălegarul animalelor au încheiate contracte de vânzări până la finele anului, spune consultantul Allen Kampschnieder. "Bălegarul a devenit o marfă foarte căutată. Avem deja liste de aşteptare", spune Kampschnieder, care lucrează la firma Nutrient Advisors din Nebraska.

Chiar dacă bălegarul poate suplini parţial deficitul de îngrăşăminte, totuşi nu este un panaceu, avertizează specialiştii în agricultură. Pur şi simplu, nu există o ofertă suficientă pentru a înlocui toate îngrăşămintele chimice utilizate în SUA.

Citit 438 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Aprilie 2022 18:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.