Parchetul general din Slovacia l-a inculpat miercuri pe fostul preşedinte Andrej Kiska pentru fraudă fiscală, a declarat un purtător de cuvânt pentru agenţia slovacă de ştiri TASR, informează dpa. Politicianul a pretins în mod eronat costuri de peste 150.000 de euro prin intermediul companiei sale familiale KTAG, care conduce o agenţie de turism. Aceste cheltuieli ar fi fost făcute în cursul campaniei prezidenţiale din 2013 şi 2014. Kiska, președinte al Slovaciei între 2014 și 2019, a respins în mod repetat acuzaţiile, considerându-le parte a unei "campanii politice de denigrare" împotriva lui.
Fostul președinte slovac Andrej Kiska, inculpat pentru fraudă Scris de Ovidiu Amălinei

