Macron și Le Pen, "bătălia finală" televizată înainte de votul la urne

Macron și Le Pen, "bătălia finală" televizată înainte de votul la urne
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei doi finalişti ai alegerilor prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, s-au "duelat" într-o dezbatere televizată, punctul culminant al campaniei pentru turul doi, în încercarea de a convinge milioanele de alegători care încă ezită.

De obicei, dezbaterea prezidenţială nu perturbă dinamica intenţiilor de vot. Dar, de această dată, ea ar putea remobiliza anumite părţi din electorat.

Cu patru zile înaintea turului doi, sondajele indică invariabil un avantaj pentru preşedintele Macron, cu 54 - 56,5 la sută din intenţiile de vot faţă de 43,5 - 46 la sută de cât se bucură rivala sa de extremă dreapta. Un decalaj mult mai strâns, totuși, decât în 2017, când Emmanuel Macron a câştigat cu 66 la sută din voturi.

În afara problemelor internaţionale, cei doi candidaţi au păreri opuse pe aproape orice subiect: de la pensii la ecologie, libertăţi publice şi instituţii, putere de cumpărare sau Uniunea Europeană.

Punctul slab al preşedintelui Macron "şi poate, de asemenea, punctul său forte este că nu se îndoieşte niciodată de el însuşi", a declarat preşedintele partidului RN, Jordan Bardella, la postul France 2. În timp ce "adevăratul punct forte" al lui Marine Le Pen, care a plasat apărarea puterii de cumpărare în centrul campaniei sale, "este că vorbeşte despre viaţa de zi cu zi a oamenilor", potrivit acestuia.

Candidata de extremă dreapta a fost acuzată de Macron că depinde de susţinerea financiară a regimului de la Moscova. "Aţi fost, cred, unul dintre primii politicieni europeni, încă din 2014, care a recunoscut rezultatul anexării Crimeei", a denunţat Macron. "De ce aţi făcut-o? (...) Pentru că depindeţi de puterea rusă şi depindeţi de domnul Putin". "Vorbiţi cu bancherul dumneavoastră când vorbiţi despre Rusia, asta e problema", a atacat Macron, referindu-se la un împrumut de nouă milioane de euro, luat în 2017 de partidul liderei de extremă dreapta de la o bancă rusă.

"Este fals şi este destul de necinstit", a replicat Marine Le Pen, spunând că nicio bancă franceză nu i-a acordat un împrumut la acel moment şi că nu are "o altă dependenţă decât aceea de a rambursa împrumutul". "Sunt o femeie absolut şi total liberă", a subliniat ea.

Marine Le Pen a fost atacată în mod regulat pentru poziţiile ei pline de complezenţă faţă de Rusia preşedintelui Putin. Ea a fost singura candidată la preşedinţie care s-a întâlnit cu preşedintele rus înaintea alegerilor din 2017.

Întrebată despre războiul declanşat de Rusia, ea şi-a afirmat "solidaritatea şi compasiunea absolute faţă de poporul ucrainean" şi s-a declarat în favoarea unui ajutor "financiar, material şi de apărare" pentru Ucraina, reiterându-şi opoziţia faţă de sancţiunile impuse asupra petrolului şi gazelor din Rusia. Ea a declarat că sprijină o Ucraină liberă, independentă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Rusia.

Virulenţa schimburilor de replici a continuat pe problema Uniunii Europene, doamna Le Pen negând acuzaţiile potrivit cărora şi-ar dori ieşirea Franţei din Uniune. "Vreau să fac să evolueze această organizaţie europeană, dar, domnule Macron, nu credeam că veţi cădea într-o formă de conspiraţie, nu vreau să ieşim din ea" (din Uniune), a glumit candidata.

"Nu sunteţi clară, proiectul dvs., când punem lucrurile cap la cap, este un proiect care nu o spune direct, dar constă în ieşirea din Europa", a răspuns Emmanuel Macron.

Preşedintele Macron a acuzat-o pe Marine Le Pen că susţine declanşarea unui război civil, după ce aceasta şi-a confirmat planul de a interzice vălul islamic în spaţiul public. "Ceea ce propuneţi este o trădare a spiritului francez, eliminaţi din spaţiul public milioane de compatrioţi", a spus Macron. Ar fi "o lege a respingerii", a acuzat actualul preşedinte, rivala sa replicând că ar fi, de fapt, "o lege a apărării libertăţii" femeilor.

Citit 622 ori Ultima modificare Joi, 21 Aprilie 2022 18:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.