Confruntări armate de amploare între Armenia și Azerbaidjan

Confruntări armate de amploare între Armenia și Azerbaidjan
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Uniunea Europeană a cerut marţi încetarea ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan şi a demarat o mediere între cele două ţări din Caucazul de Sud, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, citat de AFP.

"Este imperativ ca ostilităţile să înceteze şi să se revină la masa negocierilor. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a contactat pe liderii celor două ţări, iar eu voi purta discuţii astăzi cu miniştrii de Externe din ţările respective", a precizat Borrell, într-un comunicat.

"Reprezentantul special al UE, Toivo Klaar, se va deplasa fără întârziere în cele două ţări, pentru a susţine detensionarea necesară şi pentru a discuta despre viitoarele etape ale procesului de dialog la Bruxelles între liderii armean şi azer", a adăugat el.

Armenia şi Azerbaidjan au anunţat marţi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu victime, în cea mai recentă izbucnire de violenţă între cele două ţări. Potrivit Interfax, premierul armean Nikol Paşinian a anunţat în parlamentul de la Erevan că cel puţin 49 de soldaţi armeni şi-au pierdut viaţa în noile confruntări cu Azerbaidjanul, precizând că luptele continuă. Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku, din cauza regiunii Nagorno-Karabah. Ministerul Apărării azer a acuzat Armenia de ''acte subversive pe scară largă'' în apropierea districtelor Daşkasan, Kelbajar şi Laşin de la graniţă, adăugând că poziţiile armatei sale ''au fost atacate, inclusiv cu mortiere''. Săptămâna trecută, Erevanul a acuzat Azerbaidjanul de uciderea unuia dintre soldaţii armeni, într-un schimb de focuri la frontieră.

Cele două ţări vecine au purtat două războaie - în anii '90 şi în 2020 - în regiunea Nagorno-Karabah, enclavă azeră populată majoritar de etnici armeni.

Ostilităţile armeano-azere intervin în timp ce Rusia, care a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii în regiune, după episodul sângeros din 2020 între cele două ţări, se concentrează pe ofensiva sa militară în Ucraina. Moscova, care revendică rolul de arbitru în Caucaz, a anunţat negocierea unui acord de încetare a focului, în vigoare de la 06:00 GMT, dar acest lucru nu a fost confirmat nici de Baku şi nici de Erevan.

"UE este hotărâtă să continue să acţioneze în calitate de mediator onest între Armenia şi Azerbaidjan, pentru a contribui la realizarea obiectivului comun privind un Caucaz de Sud sigur, prosper şi paşnic, în interesul tuturor locuitorilor săi", a insistat Josep Borrell.

Citit 614 ori Ultima modificare Marți, 13 Septembrie 2022 19:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.