Putin va eșua, iar Ucraina și Europa vor izbândi prin solidaritate
Foto: Comisia Europeană

Putin va eșua, iar Ucraina și Europa vor izbândi prin solidaritate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eșua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi", a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, în cadrul discursului privind starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

"Acest Parlament nu a dezbătut niciodată starea Uniunii în stare de război pe teritoriul european. Ne amintim acea dimineață fatidică de 24 februarie când europenii s-au trezit în război. După acea zi, un întreg continent s-a ridicat în solidaritate. Străzile noastre s-au umplut de steaguri europene, școlile noastre s-au umplut de copii ucraineni", a spus șefa executivului UE, în discursul său.

Ea a precizat că din acel moment UE s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. "Imediat ce trupele ruseşti au trecut frontiera Ucrainei, răspunsul nostru a fost puternic, hotărât şi imediat şi cred că putem fi mândri de acest lucru. Am reuşit să regăsim puterea interioară a Europei şi vom avea nevoie de ea, pentru că timpurile care ne stau în faţă nu sunt uşoare. Miza este foarte mare, nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă şi întreaga lume. Vom fi încercaţi de cei care vor să exploateze orice fel de diviziune între noi. E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru, e vorba de autocraţia care se luptă cu democraţia. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi", a subliniat preşedinta CE.

În același timp, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că va urma o perioadă dificilă pentru companiile şi gospodăriile din Europa, ea evocând consecinţele economice ale războiului din Ucraina. ''Momentele care ne aşteaptă nu vor fi uşoare. Fie că vorbim de familii care fac eforturi pentru nevoile zilnice, fie că ne referim la companii care se confruntă cu alegeri dificile legate de viitorul lor'', a spus şefa executivului UE.

În acest context, UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energiei, a anunţat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "În această perioadă este greşit să primeşti profituri şi venituri extraordinare, beneficiind de pe urma războiului şi pe spatele consumatorilor noştri. În această perioadă, profiturile trebuie împărţite şi canalizate către cei care au cea mai mare nevoie", a declarat von der Leyen.

De asemenea, va fi modificată și stabilirea prețurilor de referință la gazul natural pe piața europeană. Aceste propuneri, a apreciat von der Leyen, vor mobiliza peste 140 de miliarde de euro către statele membre, cu scopul de a atenua direct impactul situației din energie.

Nu în ultimul rând, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că urma să se deplaseze la Kiev în cursul zilei de miercuri. Preşedinta CE a precizat că la Kiev va discuta cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre integrarea Ucrainei pe piaţa unică a UE. Piaţa unică europeană garantează circulaţia liberă a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor. Vizita anunţată va fi cea de a treia pe care o efectuează von der Leyen în Ucraina de la începutul invaziei ruse.

Citit 335 ori Ultima modificare Duminică, 18 Decembrie 2022 22:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.