"Referendum" pentru anexarea Ambasadei Rusiei la Varșovia

"Referendum" pentru anexarea Ambasadei Rusiei la Varșovia
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai multe ONG-uri au organizat sâmbătă un referendum fictiv privind "anexarea" Ambasadei Rusiei la Varşovia, pentru a protesta cu umor împotriva acţiunilor acestei ţări în Ucraina, scrie AFP.

"Anexările sunt la modă în acest sezon. Ruşii au «anexat» teritorii ocupate în Ucraina", potrivit unui comunicat dat publicităţii de organizatorii acestei "consultări". "Am decis să mergem pe această cale şi să organizăm un referendum privind anexarea Ambasadei Rusiei... la Varşovia", au continuat ei.

Aceste ONG-uri s-au referit şi la o glumă virală pe reţelele sociale, în care cehilor li se propune să preia controlul asupra exclavei ruse Kaliningrad. Atât gluma cehilor, cât şi iniţiativa poloneză au fost inspirate de recentul anunţ al Moscovei privind anexarea a patru regiuni ucrainene, în urma unor referendumuri considerate "simulacre" de către occidentali.

Fluturând drapelul ucrainean albastru şi galben şi pancarte cu sloganuri precum "Terrorusia, ia-ţi labele de pe Ucraina!" şi "Opriţi acest rău!", aproximativ 3.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au participat la acest referendum fictiv de la Varşovia.

Coada la vot s-a întins de-a lungul străzii care găzduieşte fastuoasa ambasadă a Rusiei, în faţa căreia era aşezată urna. Întrebarea pusă a fost: "Polonia trebuie să anexeze Ambasada Rusiei?". Trei variante de răspuns - toate "Da" - au fost posibile.

"Este o idee mult mai democratică decât aceste referendumuri pe teritoriul ucrainean, care au avut loc sub (gloanţe de) pistoale şi rachete", a comentat pentru AFP Mariia Volkolup, o avocată ucraineană de 33 de ani, care locuieşte în capitala Poloniei.

Organizatorii "referendumului" au propus ca clădirea ambasadei să fie folosită pentru adăpostirea refugiaţilor, să fie transformată într-un centru cultural, în grădină zoologică sau chiar în toaletă publică.

Grigori, un rus plecat din Moscova în august, a participat pentru că, a spus el pentru AFP, "condamnă acest război purtat de (preşedintele rus Vladimir) Putin" şi vrea să arate astfel că "nu toţi ruşii îl susţin". Acest bărbat de 46 de ani, care s-a mutat la Varşovia pentru că se simţea complice la război rămânând în Rusia, a salutat acest demers batjocoritor. "Este o idee bună (...). Cred că nu ar trebui să ne pierdem niciodată simţul umorului. Pentru că războaiele sunt declanşate de oameni foarte, foarte serioşi", a spus el.

Organizatorii evenimentului au afirmat că vor trimite o scrisoare deschisă liderilor polonezi pentru a le cere expulzarea ambasadorului rus, mai scrie AFP.

Citit 483 ori Ultima modificare Duminică, 16 Octombrie 2022 17:32

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.