Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicţie aproape totală în ceea ce priveşte fumatul începând din 2023, prin împiedicarea, pe termen nelimitat, a oricărei persoane născute după anul 2008 să cumpere ţigarete, precum şi prin reducerea cantităţii de nicotină din produsele disponibile la vânzare, informează AFP. Aceste dispoziţii reprezintă etape ”spre un viitor fără fumat”. Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă, unde a scăzut până la 8 la sută. Pe de altă parte, nicio interdicţie nu vizează ţigaretele electronice în noul text de lege.
Noua Zeelandă, țara care interzice fumatul Scris de Ovidiu Amălinei

