Croația a intrat în Schengen și zona euro, România a rămas „pe tușă”

Croația a intrat în Schengen și zona euro, România a rămas  „pe tușă”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Intrarea Croaţiei în Spaţiul Schengen şi în zona euro este o dovadă a angajamentului şi a eforturilor sale asidue, a declarat, duminică, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la frontiera croato-slovenă, transmite agenţia de presă Hina.

Von der Leyen a sosit duminică la punctul de trecere a frontierei Bregana, alături de premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, de preşedinta Sloveniei, Natasa Pirc Musar, şi de miniştrii de Externe ai celor două ţări. ''Aceasta este o zi de sărbătoare, un anotimp al noilor începuturi. Nu există niciun loc în Europa unde acest lucru să fie mai adevărat decât aici, la frontiera croato-slovenă'', a subliniat şefa executivului comunitar, care a apreciat că aderarea Croaţiei la Schengen şi la zona euro reprezintă realizări uriaşe pentru cel mai nou membru al Uniunii Europene (UE).

''Europa va lucra pentru a proteja Spaţiul Schengen, care întâmpină constant provocări, dar care nu trebuie luat de-a gata. Schengen este o chestiune de angajament şi de încredere reciprocă. În Schengen, noi ne bazăm unii pe alţii. Şi ştiţi că putem avea încredere în voi şi că ne putem baza pe voi'', a accentuat Ursula von der Leyen.

De partea sa, premierul Andrej Plenkovic a apreciat că 1 ianuarie 2023 este o zi istorică pentru Croaţia, care şi-a îndeplinit toate obiectivele politice strategice propuse. ''Nu mai există integrare mai adâncă decât aceasta pentru Croaţia, o ţară care acum 31 de ani nu era recunoscută internaţional şi era temporar sub ocupaţie'', a declarat şeful executivului de la Zagreb. El a promis că ţara sa, care protejează cei peste 1.350 de kilometri ai graniţei UE şi Spaţiului Schengen, nu va ridica garduri sau bariere la frontiere, subliniind că Zagrebul nu se va abate de la această politică.

Controalele între Croaţia şi celelalte state UE au fost abolite la frontierele terestre şi maritime, urmând ca din 26 martie acest lucru să se întâmple şi la frontierele aeriene.

La rândul ei, preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, susţine faptul că numărul statelor membre ale Uniunii Europene care utilizează moneda unică europeană a ajuns la 20, ceea ce dovedeşte că euro nu şi-a pierdut atractivitatea, transmite Bloomberg. "Croaţia a depus eforturi susţinute pentru a deveni cel de-al 20-lea stat membru al zonei euro, care au fost încununate de succes. Felicit poporul croat. Această realizare demonstrează că euro este o monedă atractivă, care aduce stabilitate ţărilor care o adoptă", a spus Christine Lagarde, într-un comunicat de presă.

Începând de duminică, 1 ianuarie 2023, bancnotele şi monedele euro au fost puse în circulaţie în Croaţia, iar Hrvatska narodna banka, Banca centrală naţională a Croaţiei, a devenit membră a Eurosistemului. Sistemul băncilor centrale din zona euro cuprinde BCE şi băncile centrale naţionale ale ţărilor a căror monedă este euro. Consiliul guvernatorilor BCE este acum compus din 26 de membri prin includerea guvernatorului Băncii Naţionale a Croaţiei, Boris Vujcic.

Croaţia a devenit şi primul stat membru al Uniunii Europene care a aderat în aceeaşi zi atât la Spaţiul Schengen, cât şi la zona euro.

În acest timp, România și Bulgaria așteaptă încă o decizie în unanimitate privind aderarea la Spațiul Schengen. În ceea ce privește moneda euro, Bulgaria a anunțat intenția de a adera, teoretic, la zona euro în 2024. În schimb, România nu a anunțat niciun calendar de aderare la euro.

Citit 462 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 15:04

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.