Bilanţul cutremurelor din Turcia și Siria a ajuns la peste 4.800 de morți și zeci de mii de răniți

Bilanţul cutremurelor din Turcia și Siria a ajuns la peste 4.800 de morți și zeci de mii de răniți
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

​Eforturile de salvare, care se desfășoară contra cronometru și în condiții de iarnă, a continuat pe tot parcursul nopții în Turcia și în nordul Siriei, pentru a-i scoate de sub dărâmături pe supraviețuitorii cutremurelor violente care au devastat luni regiunea, lăsând în urmă câteva mii de morți, transmite AFP.

Potrivit ultimului bilanț oficial (care este foarte probabil să crească), la aproape 20 de ore de la primul dintre cele trei cutremure, cu o magnitudine de 7,8, erau declarate decedate peste 4.800 de persoane, dintre care 3.381 în Turcia, potrivit agenției de stat pentru gestionarea dezastrelor (AFAD), și peste 1.440 în Siria. Orhan Tatar, oficial AFAD, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că 20.426 de persoane au fost rănite și 5.775 de clădiri au fost distruse în urma cutremurului, care a fost urmat de 285 de replici.

Echipele de salvare îşi continuă activitatea, în condiții de frig, ploaie torențială și zăpadă, uneori cu mâinile goale, pentru a salva orice viață posibilă, cum a fost cazul unei copile de șapte ani scoasă de sub ruine în Hatay, după mai bine de 20 de ore. Vremea rea care persistă asupra Anatoliei complică sarcina salvatorilor și face și mai cruntă soarta supraviețuitorilor, care tremură de frig în corturi sau în jurul unor sobe improvizate. Mai multe provincii din estul Turciei se află sub avertizare de vreme rea. În regiunile lovite de cutremur este mai frig decât de obicei.

Citit 555 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.