2,5 tone de uraniu au dispărut dintr-un sit din Libia

2,5 tone de uraniu au dispărut dintr-un sit din Libia
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat miercuri dispariţia a aproximativ 2,5 tone de uraniu natural dintr-un sit din Libia, potrivit unui comunicat remis AFP și citat de Agerpres.

În timpul unei vizite întreprinse marţi, inspectorii ONU "au descoperit că zece containere cu aproximativ 2,5 tone de uraniu natural sub formă de concentrat de uraniu ("tort galben") nu erau acolo unde au fost declarate de autorităţi", a scris directorul general ai AIEA, Rafael Grossi, într-un raport către statele member.

AIEA precizează că va efectua verificări suplimentare pentru "clarificarea circumstanţelor dispariţiei acestui material nuclear şi a localizării sale actuale", dar nu furnizează detalii despre situl în cauză.

Libia a renunţat la programul de dezvoltare a armelor nucleare în 2003, sub conducerea fostului lider Muammar Gaddafi. De la căderea sa, în 2011, după 42 de ani de dictatură, Libia s-a cufundat într-o criză politică majoră, cu puteri rivale bazate în est şi în vest, o multitudine de miliţii, mercenari împrăştiaţi în toată ţara, pe un fundal de interferenţe străine.

Două guverne se luptă pentru putere, unul cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, celălalt susţinut de mareşalul Khalifa Haftar.

Citit 456 ori Ultima modificare Joi, 16 Martie 2023 12:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.