Erdogan i-a cerut lui Putin să nu „escaladeze” conflictul din Marea Neagră

Erdogan i-a cerut lui Putin să nu „escaladeze” conflictul din Marea Neagră
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut miercuri omologului său rus Vladimir Putin să evite orice "escaladare" în conflictul cu Ucraina la Marea Neagră, a anunţat preşedinţia, citată de AFP. În cursul unei convorbiri telefonice, şeful statului turc i-a cerut liderului de la Kremlin "să nu ia nicio măsură care să rişte să provoace o escaladare a tensiunilor în războiul dintre Rusia şi Ucraina".

El a subliniat "importanţa Iniţiativei Mării Negre”, pe care o vede ca pe ”o punte spre pace", a precizat preşedinţia într-un comunicat, referindu-se la acordul privind cerealele, a cărui prelungire a fost refuzată de Moscova. Pentru Erdogan, care a fost unul dintre negociatorii şi garanţii acordului cu ONU şi care intenţionează să "continue eforturile" pentru relansarea acordului, "oprirea prelungită a Iniţiativei Mării Negre nu va fi în beneficiul nimănui, iar ţările care au nevoie de cereale şi cu venituri mici vor avea cel mai mult de suferit".

El a amintit că "preţurile cerealelor au scăzut cu 23 la sută când coridorul era în funcţiune", între 1 august 2022 şi 17 iulie la miezul nopţii, şi că acestea "au crescut cu 15 la sută în ultimele două săptămâni".

Potrivit preşedinţiei, cei doi lideri au "convenit de asemenea asupra vizitei preşedintelui Putin în Turcia", fără a avansa însă un calendar. Atât înainte, cât şi după realegerea sa la sfârşitul lunii mai, Erdogan i-a adresat în mai multe rânduri o invitaţie şefului de la Kremlin. Atacurile cu drone ale Rusiei au avariat recent portul ucrainean Odesa şi, miercuri, infrastructurile portuare ucrainene de la Dunăre, care sunt vitale pentru exporturile de cereale.

Citit 600 ori Ultima modificare Miercuri, 02 August 2023 17:32

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Turcia, Erdogan trebuie să fie, așa cum a fost, un garant al securități navigației în M. Neagră.
    Miercuri, 02 August 2023 23:28
    109.166.133.***
    Erdogan are dreptate, Putin a împins războiul de pe uscat, de pe teritoriul Ucrainei, în spațiul M. Negre, prin interzicerea vaselor civile de aprovizionare cu grâne a țărilor sărace, unele musulmane și astfel crescând artificial prețul grâului pe plan mondial, eliminând cu forța armelor, grânele di
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.