Lui Goran Bregovici i s-a interzis intrarea în Republica Moldova

Lui Goran Bregovici i s-a interzis intrarea în Republica Moldova
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Compozitorului sârbo-croat Goran Bregovici i-a fost refuzată duminică, din raţiuni de securitate, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, ale cărei autorităţi şi-au înăsprit controalele la frontieră după declanşarea războiului în Ucraina, informează AFP.

Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol în luarea acestei decizii. Potrivit site-ului deschide.md, Goran Bregovici a susţinut în mod deschis ocuparea Peninsulei Crimeea, în 2014, dar şi invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022. Pe numele muzicianului au fost deja emise interdicţii de intrare în Ucraina şi Polonia. Anterior, autorităţile de la Chişinău au declarat că persoanele publice care fac apel la război, discordie şi ură sunt indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova.

Conform aceluiaşi portal de ştiri online, Ministerul de Externe al Serbiei a cerut explicaţii de la autorităţile de la Chişinău. Potrivit ministrului de Externe sârb, Ivica Dacici, situaţia respectivă "nu corespunde relaţiilor tradiţionale de prietenie" dintre cele două state.

Citit 687 ori Ultima modificare Luni, 21 August 2023 16:33

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Pierderi colaterale și-n cultură, muzică. Ufff, războiul.
    Luni, 21 August 2023 18:23
    109.166.134.***
    Ei, războiul ne desparte și în mediul culturi, Goran Bregovici având un repertoriu specific Balcanilor, frumos, deosebit
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.