Elicopterul președintelui Raisi, fără urme de gloanțe

Elicopterul președintelui Raisi, fără urme de gloanțe
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Statul Major al forţelor armate iraniene a declarat că elicopterul la bordul căruia şi-a pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi a respectat planul de zbor şi nu au fost găsite urme de impact de gloanţe în aparatul care a luat foc în momentul în care în care s-a prăbuşit şi, prin urmare, nu vede elemente suspecte în acest accident, potrivit unei anchete preliminare, a transmis vineri EFE.

Aparatul a urmat traseul planificat şi nu s-a abătut de la planul de zbor, iar în convorbirile echipajului cu turnul de control nu au fost observate "elemente suspecte", au indicat forţele armate iraniene.

"După ce s-a izbit de un munte, elicopterul a luat foc", a relevat ancheta. Complexitatea zonei, ceaţa şi temperaturile scăzute au îngreunat operaţiunile de salvare, motiv pentru care elicopterul nu a fost localizat decât a doua zi dimineaţă devreme, în condiţiile în care elicopterul fusese dat dispărut duminică după-amiază, au mai transmis forţele armate iraniene.

Citit 310 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2024 15:03

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro