Un primar francez interzice căutarea prin gunoaie

Un primar francez interzice căutarea prin gunoaie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul localităţii franceze Nogent-sur-Marne, situată în apropiere de Paris, a emis un decret municipal prin care interzice căutarea prin containerele de gunoi pentru recuperarea unor resturi alimentare, contravenienţii riscând o amendă de 38 de euro, relatează Le Parisien.

În acest text, intitulat "măsuri referitoare la salubrizarea publică", edilul interzice căutarea prin gunoaie, dar şi scuipatul, urinatul sau murdărirea drumurilor publice prin orice altă modalitate. "Devine deja dramatic, găsim de toate pe trotuare", afirmă Jacques J.P. Martin, primarul din Nogent.

Astfel, orice persoană care va fi surprinsă de poliţia municipală căutând prin gunoaie va fi amendată cu maxim 38 de euro şi va fi dusă la comisariat în cazul unei recidive. "Cei care sunt obligaţi să ajungă aici (la căutarea prin gunoaie) să se adreseze mai degrabă centrului comunal de acţiune socială sau asociaţiilor", a afirmat el. Decizia primarului a şocat consilierii municipali de opoziţie, care nu au putut dezbate decizia.

Aceasta nu este singura decizie controversată a unui primar francez. În august, primarul din La Madeleine a luat o hotărâre similară, pe care a tradus-o în română şi bulgară, provocând o polemică în regiune.

Citit 1416 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Octombrie 2011 11:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.