Regimul autoritar al lui Viktor Orban, demn de Rusia lui Vladimir Putin

Regimul autoritar al lui Viktor Orban, demn de Rusia lui Vladimir Putin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Versiunea de democraţie a premierului ungar Viktor Orban ar primi cu siguranţă elogiile omologului său rus Vladimir Putin, un lucru paradoxal pentru un politician atât de visceral în ostilitatea sa faţă de Rusia postsovietică, comentează Financial Times, în ediţia electronică.

Premierul Ungariei aminteşte de o traiectorie familiară de la haos economic la autoritarism politic, apreciază Financial Times. Ca şi în Rusia lui Putin, statul de drept este subordonat unui sistem monopartid. La fel ca în Rusia, ungarii pot vota în continuare, cetăţenii pot protesta şi presa privată îl poate critica pe premier, dar aceasta este o falsă democraţie. Instituţiile statului, tribunalele şi radioteleviziunea publică sunt în mâinile partidului de guvernământ Fidesz.

Susţinătorii lui Orban arată spre haosul economic moştenit de la administraţiile socialiste precedente, care au îmbinat incompetenţa şi corupţia. Însă premierul a depăşit orice efort rezonabil de a crea un mediu stabil pentru redresare.

Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, îl descrie pe Viktor Orban nu atât ca ideolog, ci mai degrabă ca un "oportunist radical". Trecând de la stânga la dreapta spectrului politic, el a profitat de şansa de a exploata naţionalismul ungar într-un moment de criză.

Unii autocraţi exploatează speranţele şi aspiraţiile oamenilor, notează Krastev, prezentându-l ca exemplu pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan. Alţii preferă să profite de temerile şi prejudecăţile cetăţenilor, iar din această categorie face parte şi Orban.

Citit 2964 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.